Strategii în mediu concurențial

Argument

În economia de piaţă, orice organizaţie şi în mod deosebit o organizaţie cu scop lucrativ îşi concepe o politică proprie, prin ca

re îşi desemnează direcţiile de evoluţie în viitor, precum şi modalităţile concrete de înfăptuire a acesteia, politică ce trebuie să-i asigure permanenţa pe piaţă şi mai ales dezvoltarea de ansamblu.

O componentă de bază a politicii întreprinderii este politica de marketing care-i oferă posibilitatea receptării prompte şi reale a semnalelor pieţii şi-i permite adaptarea rapidă la modificările apărute pe piaţă, cu maximă eficienţă. Astfel, întreprinderea poate să evalueze corect parametrii pieţii şi să aloce resursele de care dispune corespunzător cererii reale, poate să sesizeze segmentele neacoperite de pe piaţă şi avantajele comparative faţă de concurenţi.

În condiţiile actuale, nici o întreprindere nu-şi permite să activeze fără a avea o perspectivă clară, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung, care să îi asigure subzistenţa, dar şi raţionalitatea, eficienţa în condiţiile în care mediul ambiant devine tot mai complex şi mai dinamic.

Faţă de multiplele schimbări ce apar atât în micromediul cât şi în macromediul în care activează, întreprinderea trebuie să manifeste un anumit comportament, o anumită atitudine, ce se concretizează în delimitarea direcţiilor strategice şi a modalităţilor practice de înfăptuire a acestora, şi se reflectă în conţinutul politicii de marketing a întreprinderii.

Orientarea întregii activităţi către piaţă urmăreşte nu numai satisfacerea în condiţii superioare a nevoilor consumatorilor prin produsele şi serviciile create şi oferite, dar în acelaşi timp, şi sporirea eficienţei, a rentabilităţii, prin creşterea volumului vânzărilor totale şi a profitului unitar realizat pe seama fiecărui produs. Înfăptuirea acestui dublu scop, se poate realiza prin amplificarea flexibilităţii şi adaptabilităţii întreprinderii la dinamism şi structura pieţii, având permanent în vedere că între întreprindere şi piaţă, se naşte un întreg sistem de relaţii, ce se intercondiţionează reciproc. Multiplele relaţii întreprindere-piaţă se referă în special la tranzacţii de piaţă, la acte de vânzare-cumpărare şi sunt determinate de locul pe care-l îl ocupă întreprinderea în cadrul pieţii. Astfel, întreprinderea poate apărea în postură de furnizor, deci emiţător de informaţii, sau de beneficiar, adică receptor de informaţii, dar şi în poziţia de intermediar între diferite categorii de agenţi de piaţă. De asemenea, întreprinderea se poate afla în relaţii de confruntare (concurenţă) cu întreprinderi cu profil similar sau cu cele care realizează produse substituibile şi, în fine, întreprinderile pot întreţine relaţii de asociere în cazul realizării unor produse complexe precum şi relaţii de interferenţă.

Toate aceste relaţii, fie că apar din iniţiativa întreprinderii, fie că sunt o reacţie de răspuns a acesteia, se află într-o strânsă interdependenţă, astfel că materializarea uneia declanşează o suită de relaţii, ceea ce impune cu necesitate armonizarea lor în vederea realizării celor două obiective: satisfacerea necesităţilor consumatorilor şi obţinerea profitului care condiţionează existenţa fiecărei întreprinderi.

Capitolul I

Mediul concurenţial

I.1 Concurenţa

O trăsătură de bază a economiei de piaţă o reprezintă concurenţa, motiv pentru care aceasta este cunoscută şi sub numele de economie concurenţială. Existenţa şi dezvoltarea concurenţei este o expresie a manifestării liberei iniţiative, întreprinzătorii dezvoltând activităţile pe care le considera ca fiind profitabile.

Dubla ipostază, de vânzător şi cumpărător, în care întreprinderile concurente apar în cadrul mediului plasează competiţia dintre ele în doua planuri. Pe de o parte, ele îşi disputa furnizorii, prestatorii de servicii si disponibilităţile de forţa de munca, iar pe de alta parte, clienţii, fiecare în parte urmărind obţinere de condiţii cât mai avantajoase în asigurarea resurselor si în plasarea propriilor produse în cadrul pieţei. Cu unii dintre agenţii economici întreprinderea se afla în competiţie numai în calitate de cumpărător, cu alţii numai în calitate de vânzători, iar cu alţii în ambele situaţii.

Ansamblul raporturilor de interacţiune în care intra agenţii economici în lupta pentru asigurarea surselor de aprovizionare si a pieţelor de desfacere formează sistemul relaţiilor de concurenta.