Distribuția Produselor și Canalele de Distribuție

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Actele fundamentale ale societăţii sunt condiţionate în realizarea lor de organizarea schimburilor de marfă. Aceste acte pune în mişcare întreaga structura socială prin acţiuni mai mult sau mai putin spontane.

Numeroşi întreprinzători particulari sau colectivi care produc sau comercializeză produse, apariţia cumpăratorior reprezentanţi, precum şi diferitelor categorii de intermediar au generat, în timp, apariţia unui cadru propice desfăşurării şi derulării schimburilor respective.

În economia modernă, caracterizată printr-o complexitate deosebită cazurile când un producător poate să vândă direct marfurile realizate sunt rare. Fabricantul lumii moderne are posibilitatea de a apela la o serie de intermediari ce îndeplinesc în cadrul pieţei diverse funcţii, alcătuind anumite circuite comerciale sau intrând ca elemente componente ale lanţului logistic specific fiecărui produs destinat pieţei.

Termenul de distribuţie desemnează ansamblul mijloacelor şi al operaţiunilor care asigură punerea la dispoziţia utilizatorilor sau a consumatorilor finali a bunurilor şi a serviciilor realizate de către întreprinderile producătoare. Mijloacele şi operaţiunile desemnate prin termenul de distribuţie se clasifică în două mari categorii, ce pot fi consemnate prin noţiunile de ,, distribuţie comercială” (transferul titlul de proprietate asupra produsului de la producator la cumparator) şi ,,distribuţie fizică”(punerea la dispoziţia consumatorilor a bunurilor şi serviciilor cu ajutorul mijloacelor de transport şi al stocajului).

Distribuţiei îi revine rolul de a regularizare mişcarea bunurilor şi serviciilor între producţie şi consum şi de a satisfice nevoile consumatorilor, furizându-le o serie de servicii ca: proximitatea preţului de vânzare, posibilitatea de a alege un sortiment larg bunurile şi serviciile ce corespund cel mai bine exigenţelor.

În vederea realizării echilibrului necesar în cadrul pieţei, prin regularizarea mişcării bunurilor şi serviciilor între producţie şi consum, distribuţia reuneşte un ansamblu de funcţii economice esenţiale atât pentru producători cât şi pentru consumatori, permitând scurgerea producţiei spre locurile de comsum, în cele mai bune condiţii.

Între principalele funcţii ale distribuţiei putem vorbi despre:

• Schimbarea proprietaţii asupra produsului, respectiv efectuarea transferului succesiv al dreptului de proprietate de la producător la consumator prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare

• Deplasarea produselor de la producător la consumator prin intermediul activităţilor de transport, stocare, condiţionare, manipulare, demontare sau asamblare, ambalare, etalare, vanzare;

• Informarea, consilierea şi asigurarea service-ului dupa vânzarea în vederea asigurării unei bune informări a clientelei cu privire la posibilitatile de satisfacere a diverselor trebuinţe, facilitării operaţiunilor de alegere a produselor necesare şi ajutării în procesul de întreţinere şi utilizare a diverselor bunuri achiziţionate.

• Finanţarea unor operaţiuni comerciale, funcţie ce are în vedere existenţa unor cazuri în care agenţii de distribuţie finantează întreprinderile de producţie în procesul de cumpărare şi stocarea a produselor în unele perioade în care mărfurile vor fi produse şi nu vor fi vândute imediat clientului final.

Funcţiile acestea evidenţează că rolul distribuţiei este unul multiplu şi benefic atât pentru producător, cât şi cumpărător.

Modalităţile de trecere a unui produs din sfera producţiei în sfera consumului formează circuitul de distribuţie al acestuia. Circuitul de distribuţie are inclus atât producătorul cât şi consumatorul, precum şi toţi intermediarii cu caracter comercial implicate în transferul respectiv. De aceea, circuitul de distribuţie nu trebuie văzut ca o succesiune de transferuri ale titlului de proprietate al produsului între diferitele verigi componente ale lanţului de distribuţie.

Definirea circuitelor de distribuţie are în vedere şi faptul că acestea reprezintă un organism complex, ce are dimensiuni legate de lungime laţime, adâncime:

1. Lungimea circuitului de distribuţie este dată de numărul verigilor intermediare care participă succesiv la realizarea transferului mărfurilor de la producător la consumator.

• Circuite foarte scurte - nu intervine nici un intermediar, vânzarea este realizată direct de firma producatoare sau de reprezentaţii aceştia.

• Circuite scurte – există un intermediar care este de obicei detailist, iar în cadrul acestui circuit comercial cea mai mare parte a muncii de comercializare cade în sarcina producătorului.

• Circuite medii –unde producătorul vinde produsele sale unei centrale de cumparare care le distribuie apoi diferitelor puncte de vânzare

• Circuite lungi – care cuprind mai mulţi intermediari, atat grosişti cât şi detailişti, agenţi, etc.

2. Lăţimea sau amploarea circuitului de distribuţie este dată de numărul unităţilor prin care se asigură circulaţia unui produs în cadrul aceleasi etape din structura circuitului respectiv. Un asemenea aspect nu apare în cazul circuitului scurt, unde a loc livrări directe ale produselor de la întreprinderea producătoare de consumatori.

3. Adâncimea circuitului de distribuţie sau gradul de apropiere a circuitului respectiv de punctele în care au loc procesele de consum a produselor, exprimă masura în care procesul de distribuţie asigură o apropiere de loc cât mai adecvată din punct de vedere al consumatorilor. Circuitul foarte scurt asigură livrarea directă a produselor, consumatorul intrând astfel în posesia produselor solicitate direct la locul de consum. Dar şi celalalte tipuri de circuite pot asigura un grad de apropiere ridicat, prin folosirea unor forme de comerţ cât mai adecvate, cum ar fi comerţul mobil sau apelând la diferite metode de vânzare la domiciliul consumatorilor.

Circuitele de distribuţie pentru bunurile de consum individual, produse de utilizare productivă, produse agricole şi servicii

a) Bunurile de consum individual pot fi puse la dispoziţia consumatorului prin intermediul oricărui circuit de distribuţie. Din cauza naturii foarte diferită a acestor bunuri, marea lor diversitate atât în ceeea ce priveşte provenienţa, cât şi destinaţia în consum, literatura de specialitate propune circuite diferite în funcţie de caracteristicile grupelor conturate.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Distributia Produselor si Canalele de Distributie.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
7 pagini
Imagini extrase:
7 imagini
Nr cuvinte:
3 591 cuvinte
Nr caractere:
19 849 caractere
Marime:
32.10KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Marketing
Predat:
la facultate
Materie:
Marketing
Sus!