Cheltuieli Publice pentru Acțiuni Economice

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Cheltuieli publice pentru acţiuni economice

Funcţia economică - organizatorică a statului se manifestă, între altele, în dezvoltarea sistematică în ramurile economiei naţionale, potrivit cerinţelor legilor economice. În acest scop, an de an, statul a alocat şi alocă o bună parte din resursele sale băneşti în scopul dezvoltării neîntrerupte a economiei naţionale.

Resursele băneşti destinate finanţării economiei naţionale servesc pentru:

a)lărgirea fondurilor fixe pe calea investiţiilor. Aici se include construirea de fabrici, întreprinderi, uzine noi şi echiparea lor cu maşinile, utilajele şi uneltele necesare producţiei, precum şi reconstruirea, modernizarea şi lărgirea celor existente;

b)reducerea fondurilor fixe parţial uzate într-o stare de funcţionare cât mai apropiată de cea iniţială, pe calea reparaţiilor capitale;

c)asigurarea întreprinderilor nou create cu mijloace circulante proprii necesare şi acoperirea creşterilor de mijloace circulante la întreprinderile în funcţiune;

d)acoperirea unor diferenţe de preţ;

e)acoperirea cheltuielilor pentru finanţarea acţiunilor agronomice, zootehnice şi veterinare, de gospodărie comunală, întreţinerea şi repararea drumurilor şi podurilor;

f)constituirea rezervelor materiale de stat.

Organele financiare realizează planurile financiare ale ministerelor şi întreprinderilor în ceea ce priveşte necesităţile de resurse băneşti ale acestora, ţinând seama de condiţiile concrete în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi de necesităţile lor de dezvoltare. În cursul anului, aceste organe exercită un control sistematic asupra activităţii unităţilor economice şi verifică dacă resursele financiare de care dispun au fost utilizate în mod raţional şi în conformitate cu scopul pentru care au fost acordate.

Cheltuielile publice cu caracter economic au cunoscut o creştere deosebită în perioada postebelică, concretizănd conţinutul politicilor intervenţioniste.

1.Cheltuieli bugetare pentru dezvoltarea sectorului de stat

Asemenea cheltuieli publice sunt des întâlnite în practica bugetară a statelor, realizându-se sub diferite forme şi modalităţi.

În primul rând, statul participă, alături de corporaţiile particulare, la dezvoltarea unor ramuri industriale sub pretext că asemenea cheltuieli sunt reclamate de “nevoile naţiunii” de “apărarea patriei” etc.

În al doilea rând, statul suportă integral cheltuielile cu construirea unor întreprinderi, în special cu caracter militar, pe care le finanţează direct de la buget.

În al treilea rând, statul suportă cheltuielile de răscumpărare a unor întreprinderi de la particulari, fie din considerente de ordin politic, fie pentru a-i salva pe aceştia de la faliment.

Preluând asupra bugetului anumite categorii de investiţii echipare rurală, sistematizare teritorială, cercetare şi instruire, statul uşurează efortul financiar al beneficiarilor întreprinzători, resursele băneşti devenind disponibile şi putând fi folosite în alte scopuri.

2.Finanţarea investiţiilor de stat

Între cheltuielile pentru finanţarea economiei naţionale, invetiţiile ocupă locul cel mai important.

După structura lor, investiţiile se împart în: lucrări de construcţie, procurare de utilaje, montarea utilajelor, procurări de unelte scule şi alte obiecte de inventar care fac parte din fondurile fixe şi alte cheltuieli de invetiţii.

Investiţiile cu caracter productiv ale unităţilor economice de stat se finanţează din fondul naţional de dezvoltare economico-socială, astfel:

a)din fondul central: investiţiile de interes republican privind constituirea de noi întreprinderi sau combinate, acţiunite importante privind dotarea cu utilaje şi mijloace de transport, precum şi alte obiective şi acţiuni;

b)din fondul local al unităţilor administrativ-teritoriale: investiţiile de interes local privind construirea de noi unităţi, precum şi alte obiective şi acţiuni;

c)din fondul propriu al unităţilor economice: investiţiile privind dezvoltări, modernizări, amenajări, reutilări şi reînnoiri de capacităţi, îmbunătăţirea proceselor tehnologice, obiectivele de interes comun pentru componente ale centralelor industriale, etc.

Investiţiile cu caracter social-cultural şi alte investiţii din ramurile sferei serviciilor şi activităţilor nemateriale se finanţează din fondul central de dezvoltare economică-socială sau din cel local, după caz, în funcţie de subordonarea beneficiarului investiţiei sau din fondul, propriu de dezvoltare.

La întocmirea planului de investiţii trebuie să se aleagă acele obiective care asigură dezvoltarea complexă a economiei echilibrul necesar între producţia mijloacelor de producţie şi producţia bunurilor de consum, satisfacerea nevoilor pieţei interne şi a exportului.

Pentru finanţarea investiţiilor se folosesc următoarele surse: fondul de amortizare, o parte din venitul naţional, mijloacele băneşti realizate din valorificarea fondurilor fixe scoase din uz, mobilizarea resurselor interne şi alte resurse.

Decontarea investiţiilor se face în limita prevederilor din planul anual de investiţii, a documentaţiei tehnico-economice care a stat la baza finanţării şi a resurselor constituite, pe baza documentelor de decontare specifice fiecărei categorii de cheltuieli de investiţii.

Sistemul de decontare a investiţiilor diferă în funcţie de natura şi modul de execuţie ale acestora.

Astfel, la lucrările de construcţii-montaj ce se execută în antrepriză, decontarea se face pe baza taloanelor-situaţie de plată lunare, trimestriale; anuale sau definitive, după caz.

La lucrările de construcţii-montaj ce se execută în regie, decontarea se realizează pe elemente de cheltuieli: materiale, retribuţie, etc. La sfârşitul fiecărui trimestru, beneficiarii de investiţii justifică băncii sumele utilizate, iar la sfârşitul lucrărilor, se întocmesc şi se anexează la justificările menţionate procesele verbale de lucrări executate.

Decontarea utilajelor şi a celorlalte cheltuieli de investiţii se face pe bază de facturi-talon, dispoziţii de plată sau încasare, precum şi alte documente legale care dovedesc necesitatea efectuării cheltuielilor respective.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Cheltuieli Publice pentru Actiuni Economice.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
5 pagini
Imagini extrase:
5 imagini
Nr cuvinte:
2 733 cuvinte
Nr caractere:
14 806 caractere
Marime:
17.50KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Marketing
Predat:
la facultate
Materie:
Marketing
Profesorului:
David Lavinia
Sus!