Oportunități și Amenințări ale Evoluțiilor Sociale Asupra Managementului Organizațiilor

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

1. Repere introductive. 3
2. Management. Delimitări conceptuale. 4
3. Analiza managementului organizaţiei – oportunităţi şi ameninţări. 5
4. Concluzii. 7
Bibliografie

Extras din referat:

MOTTO:

’’ Într-o lume în care complexitatea din ce în ce mai mare vizează fenomene economice, în condiţiile presiunii competiţiei globale şi în care greutatea investiţiilor dă deciziilor o inerţie mai mare, a fi eficace înseamnă să vezi mai departe, să prevezi în timp ’’.

Cuvinte cheie: organizaţie, managementul organizaţiei, resurse, ameninţări, oportunităţi, analiza managementului organizaţiei

1. Repere introductive.

În general oamenii nu pot trăi izolaţi, iar în domeniul economic, şi nu numai, ei sunt “obligaţi” să-şi unească eforturile pentru că numai împreună îşi pot atinge atât obiectivele comune cât şi cele individuale.

Fiecare dintre noi suntem integraţi într-un fel sau altul în diferite tipuri de organizaţii. Organizaţiile fac parte integrantă din mediul în care trăim, muncim, învăţăm sau ne relaxăm. Fie că o ştim sau nu, fie că o recunoaştem sau nu, întotdeauna am fost, suntem şi vom fi membri ai unei sau mai multor organizaţii. Încă de la naştere devenim membri ai unei familii care este, în esenţă, organizaţia primară. Caracterul social al muncii este, în acest caz, unul dintre factorii obiectivi care explică apariţia colectivelor, a întreprinderilor (organizaţiilor) şi, implicit, a conducerii – ca funcţie specială în mecanismul de funcţionare a acestora.

“Desigur, managementul nu este ceva nou. Napoleon practica managementul când îşi desfăşura armatele. Vechii egipteni practicau managementul când construiau piramidele. Grădinarii care au construit vestitele Grădini Suspendate ale Babilonului nu săpau şi nu sădeau la întâmplare, după cum le venea prima dată în minte, ei erau conduşi după un plan. ”

În lumea modernă, în lumea de azi, problemele de organizare s-au globalizat, s-au universalizat. Trăim într-o lume organizată, organizaţiile având rolul de a structura şi de a face cu putinţă activităţile sociale fundamentale, cele productiv-economice, politico-sociale, cultural-educaţionale şi, nu în ultimul rând, activităţile de comunicare socială. În esenţă, comunicarea socială este comunicare organizaţională. Strategiile şi fluxurile de comunicare din interiorul organizaţiilor şi dintre acestea şi mediul extern sunt vitale pentru existenţa şi forţa de performanţă a oricărei organizaţii. Într-o lume aflată în schimbare rapidă şi profundă, adaptarea organizaţiilor la turbulenţa schimbării se realizează, înainte de orice, prin comunicare.

2. Management. Delimitări conceptuale.

Managementul este un termen provenit din limba engleză şi adoptat ca atare, cu o semantică foarte complexă, care desemnează ştiinţa conducerii organizaţiilor şi conducerea ştiinţifică a acestora. Deşi conducerea a existat, într-o formă rudimentară, practic de la începutul vieţii organizate a comunităţii omeneşti, apariţia târzie a interesului deosebit pentru domeniul managementului şi a primelor studii sistematice ale acestuia se explică prin aceea că doar la un anumit grad al dezvoltării industriale şi tehnologice a societăţii este posibilă şi necesară sistematizarea cunoştinţelor şi închegarea unor teorii specifice. Începuturile închegării managementului ca ştiinţă se identifică cu mişcarea pentru conducerea ştiinţifică, apărută în SUA în primul deceniu al secolului XX, care lupta pentru ideea existenţială a maximizării rezultatelor activităţii individuale sau colective cu eforturi minime.

Dintre accepţiunile multiple şi definiţiile date de către diverşi teoreticieni şi practicieni termenului de management, cea mai interesantă mi s-a părut a lui Henri Fayol, care definea managementul astfel: „procesul în care managerul operează cu trei elemente fundamentale – idei, lucruri şi oameni – realizând prin alţii obiectivele propuse”. “Managementul este ansamblul tehnicilor de organizare şi administrare, de previzionare şi modernizare a structurilor organizaţionale, acceptând noile provocări privind competitivitatea, reglementările, exigenţele sociale, nevoile multiple ale utilizatorilor, restricţiile cu privire la mijloace ”

Personal consider că managementul reprezintă o artă, este arta şi ştiinţa de a-i face pe alţii să acţioneze în aşa fel încât să se atingă obiectivele unei organizaţii, este procesul de stabilire şi îndeplinire a obiectivelor, prin realizarea unor funcţii de bază, specifice, în dirijarea şi utilizarea resurselor umane, materiale, financiare şi informaţionale ale organizaţiei şi care constă în măiestria managerului de a aplica la realităţile diferitelor situaţii, cu rezultate bune, în condiţii de eficienţă, cunoştinţele ştiinţifice.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Oportunitati si Amenintari ale Evolutiilor Sociale Asupra Managementului Organizatiilor.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
7 pagini
Imagini extrase:
7 imagini
Nr cuvinte:
1 715 cuvinte
Nr caractere:
9 769 caractere
Marime:
18.59KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Management
Predat:
la facultate
Materie:
Management
Sus!