Motivarea Managerilor

Abstract

This paper analyzes the executive compensation. The structure of CEO pay is more complicated than just a base salary plus bonus. Their pay packages are not just bigger; they are also very different from those of ordinary workers. We need to understand the special structure of CEOs' packages before we can say anything about whether they are paid too much.

The first part of this article contains some negative examples of how managers where paid in some situations, also the agency theory and stewardship theory which are the basement of this subject.

The second part includes the categories of pay level, the relevant pay for performance literature and there are also some examples of compensation practices in U.S. and outside the U.S. The use of share-based plans in compensation packages is also discussed in this paper.

Keywords: executive compensation, agency theory, share-based payment

1. Introducere

Problema pachetului salarial acordat top managerilor este foarte mult analizată datorită complexităţii ei. Pentru ţările anglo-americane, dezbaterile pe acest subiect, nivelul, structura şi rolul compensărilor personalului-cheie din conducere în diferite ţări, au determinat un mare interes din partea academicienilor cu privire la rezolvarea acestei problematici. De asemenea, şi în Europa continentală există tot mereu noi evenimente legate de această temă.

De exemplu, în anul 2000, top managerii de la compania germană Mannesmann au fost acuzaţi că şi-au împărţit între ei prime de aproximativ 60 de milioane de euro rezultate din preluarea firmei de către Vodafone. Similar, în 2006, Siemens, tot o multinaţională germană, şi-a recompensat managerii cu 30 de procente mai mult decât în anii precedenţi, chiar dacă în acea perioadă numărul salariaţilor l-au redus şi profitul înregistrat a scăzut. Critici la adresa modului de compensare a top managerilor au fost şi în Olanda, unde mari corporaţii ca Royal Shell, Heineken, Reed Elsevier, Unilever şi Van der Moolen au acordat managerilor bonusuri semnificative în ciuda performanţelor slabe din 2004. Bebchuk şi Spamann (Bebchuk şi Spamann: 2003, p.641) au arătat prin studiile lor că bonusurile pe bază de acţiuni au stimulat asumarea excesivă a riscurilor în sectorul bancar, acesta fiind un posibil factor declanşator al crizei financiare din 2008.

Teoria potrivit căreia recompensarea managerilor trebuie să fie făcută în aşa fel încât aceştia să aibă interese comune cu acţionarii, compania să înregistreze profituri semnificative, stă la baza cercetărilor din domeniul economic, financiar şi al managementului. În literatura de specialitate, teoria agenţiei dezvoltată de Jesen şi Meckling (Jesen şi Meckling: 1976, p.831-830) este analizată din două perspective. În primul rând, mai multe studii efectuate cu scopul de a evalua efectele pe care le au bonusurile sub formă de acţiuni asupra comportamentului managerilor au arătat că, de exemplu, cei ce sunt recompensaţi cu un pachet de acţiuni în funcţie de performanţă sunt tentaţi să ia decizii mai riscante (Bebchuk şi Spamann: 2003, p.641). În al doilea rând, din cercetările realizate pentru determinarea legăturii existente între compensarea personalului executiv şi performanţa companiei a rezultat că într-adevăr există o legătură pozitivă între acestea (Hall şi Liebman: 1998, p.653-691; Jensen şi Murphy: 1990, p.225-264).

Actuala criză financiară a adus serioase critici pentru modelul capitalist american, în special pentru guvernanţa corporativă şi modul de compensare a personalului din conducere (Bebchuk, Cohen & Spamann, 2010; Mintzberg, 2009). La baza acestei problematici stă teoria agenţiei, care a cam fost contestată de practicile nefuncţionale de pe Wall Street (Mintzberg, 2009) şi criticată pentru inabilitatea ei de a explica diferenţele dintre ţări (Bruce, Bruck & Main, 2005).

Mai multe teorii au fost aplicate în încercarea de a explica această problematică a compensării personalului executiv. În general există două perspective majore: economice şi sociologice (Bruce, Bruck & Main, 2005).

Perspective economice.

O perspectivă economică reprezentativă pentru compensarea personalului din conducerea companiei este teoria agenţiei. Aceasta susţine că separarea proprietăţii de control în corporaţiile moderne presupune o monitorizare atentă a managerilor pentru protejarea drepturilor acţionarilor. Managerii au posibilitatea să acţioneze în interesul lor propriu în detrimentul acţionarilor, nerespectându-şi astfel obiectivul de protejare a averii proprietarilor care şi-au încredinţat averea în mâna unor oameni capabili să le administreze eficient proprietăţile. Pentru a evita aceste probleme acţionarii oferă managerilor un pachet de acţiuni; astfel amândouă părţile au interese comune. Managerii sunt recompensaţi pe baza performanţelor, iar deţinând acţiuni la firma pe care o conduc sunt motivaţi să nu lucreze într-un mod ilegal pentru ei, ci pentru companie, adică şi pentru ei dar legal.

Teoreticienii acestui concept analizează legătura existentă între performanţa firmei şi recompensarea personalului din conducere, dar cercetările au rezultate diferite. De exemplu, în urma studiilor efectuate de Jensen & Murphy se poate spune că există o legătură slabă între compensarea executivului şi performanţa entităţii (Jensen & Murphy: 1990, p.225-264). Alte studii arată că în Statele Unite ale Americii compensarea executivului a crescut dramatic, în mare parte datorită numărului mare de companii care îşi motivează conducerea prin acordarea unui pachet de acţiuni (Kaplan: 2008, p.5-20) şi prin recompensarea pe baza performanţelor obţinute (Hall & Liebman: 1998, p.653-691). În acest din urmă studiu rezultatele sunt de patru ori mai mari decât cifrele obţinute de Jensen & Murphy.

Perspective sociologice.

Teoria administratorului. Conform teoriei agenţiei, aşa cum am prezentat mai sus, managerii sunt tentaţi să ia decizii care să îi avantajeze pe ei înşişi, nu pe proprietari, dar teoria administratorului presupune că managerii nu acţionează în interesul lor personal, iar într-o situaţie în care există un conflict de interese aceştia pun interesele firmei mai presus decât cele personale. De exemplu, acestă perspectivă presupune că managerii sunt persoane de încredere, responsabile, eficiente şi prin urmare buni administratori ai resurselor încredinţate. Mintzberg (Mintzberg: 2009) susţine că, în Statele Unite, sistemul actual al bonusurilor acordate conducerii executive recompensează managerii seniori „reprezintă cea mai proeminentă formă ascunsă de corupţie care a subminat corporaţiile şi a dus economia globală în jos”. Mintzberg este de părere că persoanele care doresc să fie recompensate prin bonusuri trebuie să demisioneze din poziţia de conducere deţinută deoarece acestea nu au atitutinea unui bun administrator (conform acestei teorii) necesară într-o companie de succes.

Abordarea puterii manageriale. Această abordare presupune că personalul din conducere care are o putere mare de decizie poate influenţa deciziile referitoare la modul lor de compensare luate de Consiliul de administraţie (Finkelstein & Hambrick: 1989, p.121-134). Şeful stabileşte salariile subalternilor, dar cine îi stabileşte lui salariul- Consiliul de administraţie monitorizează activitatea managerilor şi stabileşte cuantumul compensaţiei acestora. În practică, departamentul de resurse umane propune o valoare iniţială, apoi această propunere este revizuită de Comitetul de retribuire, eventual se consultă părerea unui specialist şi în final membrii bordului supun la vot această decizie. Aşadar, din punct de vedere teoretic, nu putem spune că managerii sunt proprii lor şefi. Cercetătorii John Core, Robert Holthausen şi David Larcker (John Core, Robert Holthausen şi David Larcker: 1999, p.371-406) arată însă că în practică lucrurile nu stau chiar aşa. În primul rând, bordul cu un număr mare de membri nu poate coordona aşa de uşor activitatea managerului. În al doilea rând, mulţi directori independenţi sunt propuşi de manager. În al treilea rând, „directorii independenţi” se întâmplă să fie şi părţi afiliate companiei, şi nu în ultimul rând, managerul este şi preşedintele bordului, deci este şef peste cei ce ar trebui să-i fie şefi.

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI

GESTIUNEA AFACERILOR

CLUJ NAPOCA