Modele de carieră

Organizatiile acorda o tot mai mare atentie planificarii si administrarii carierei. Acest lucru se datoreaza partial faptului ca rapiditatea schimbarii economice face ca actualele cariere sa fie mai putin clar definite si previzibile decat erau ele in trecut. Dinamica profesiunilor si implicit a carierelor este marcata de schimbari accelerate, personalul muncitor fiind pus in situatia sa le faca fata cu o competenta si rapiditate de adaptare intr-un ritm accelerat.

Dacă în urmă cu mai mulţi ani, termenului de carieră i se conferea mai mult sensul profesional, ulterior i s-au adăugat conotaţii ce ţin de viaţa personală, comunitară, economică.

Conform lui D. Butnaru, carieră este succesiune de profesii, îndeletniciri şi poziţii pe care le are o persoană în decursul perioadei active de viaţă, inclusiv funcţiile pre-vocaţionale, (cum sunt cele de elevi şi studenţi, care se pregătesc pentru viaţa activă) şi post-vocaţionale ( pensionarii care pot avea rol de suplinitori, colaboratori, etc.).

Cariera profesională – reprezintă evoluţia profesională a unui individ pe parcursul întregii sale vieţi. În cadrul aceleiaşi profesii, în cariera unei persoane se pot înscrie specializări, perfecţionări sau promovări profesionale. (Tăsica, L.,).

Cariera, pe lîngă această evoluţie a persoanei , poate fi privită şi sub aspect economic, sociologic sau psihologic.

Din punct de vedere economic, cariera face referire la o succesiune a poziţiilor profesionale ocupate de o persoană.

Dacă privim cariera din prisma sociologilor, ea reprezintă o multitudine de roluri jucate de individ, în sensul că fiecare rol este temelia celui ce va urma.

Sub aspect psihologic, alegerea de roluri şi succesul în exercitarea lor depind de aptitudinile, interesele, valorile, trebuinţele, experienţa anterioară şi aspiraţiile persoanei în cauză. ( Jigău, M., 2003, apud Fman, 1998).

Abordarea psihologica de management al carierei profesionale este divizata in: (a) alegerea carierei si (b) evolutia carierei. Primul aspect are in vedere natura si procesul de orientare si alegere a profesiei de catre tineri, in timp ce al doilea aspect presupune schimbarile si ajustarile ulterioare implicate in viata profesionala a unui individ.

Pentru practicienii din domeniul consilierii şi orientării carierei, modelele elaborate de Super şi Holland s-au dovedit a fi mai productive decât altele. D. Super este cel care a dezvoltat o teorie a imaginii de sine implicată în comportamentele specifice alegerii profesionale. În viziunea lui Super, opţiunile unui individ sunt influenţate de imaginea de sine a acestuia şi de informaţiile pe care le are despre lumea profesiilor. Super porneşte de la faptul că opţiunea unui individ pentru o anumită ocupaţie este un proces şi o succesiune de alegeri şi decizii intermediare făcute treptat pe parcursul vieţii, aflate în legătură cu diferite etape de creştere, dezvoltare, învăţare şi exersare a aptitudinilor, abilităţilor şi deprinderilor în diferite situaţii de activitate sau muncă. Super mai afirmă şi că procesul dezvoltării carierei parcurge cinci stadii aflate într-o succesiune cronologică:

1). Stadiul de creştere ( până la 14 ani) – se conturează imaginea de sine ca rezultat al identificării cu persoane semnificative pentru copil, creşte numărul prilejurilor de interacţiune socială şi are loc un proces de constituire şi direcţionare a intereselor, cât şi o dezvoltare şi exersare a abilităţilor şi aptitudinilor.

2). Stadiul exploratoriu ( 15-24 ani) – este caracterizat prin autocunoaştere şi experimentare a diferite roluri. Se diferenţiază următoarele etape:

a. cea a tentativelor ( 15 – 17 ani) – de alegere a unei ocupaţii;

b. cea de tranziţie ( 18- 20 ani) – se realizează primele experienţe de muncă;

c. încercarea, probarea activităţilor de muncă şi acceptarea acestora ca o ocupaţie permanentă;

3). Stadiul de stabilizare ( 25 -44 ani) – are ca elemente specifice, în cadrul slujbei dorite, păstrarea respectivei poziţii sau, dacă aceasta nu corespunde aspiraţiilor, schimbarea ei;

4). Stadiul de menţinere ( 45 – 64 ani) – persoana angajată caută să-şi menţină stabilă şi sigură poziţia în lumea muncii.

5). Stadiul declinului ( peste 65 ani) – persoana îşi asumă alte roluri, îndepărtându-se treptat de lumea muncii.

Birch, A., Psihologia dezvoltării, Bucuresti, Ed. Tehnică, 2002

Chişu, Ana Viorica, Manualul specialistului în resurse umane, Bucureşti, Casa de editura IRESCON, 2000

Jigău, M., ( coord.), ( 2006), Consilierea carierei. Compendiu de metode şi tehnici, Bucureşti, Ed.Afir, 2006

Tasica, L., Consilierea permanentă – Analiza nevoilor de consiliere pe toată durata vieţii, Bucuresti, Ed Afir, 2008.

http://www.farmexpert.ro