Managementul Strategic al Organizației

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Strategia şi managementul strategic al organizaţiei

Strategia organizaţiei - Termenul de „strategie” are o istorie veche, multimilenară.

Sun-Tzu l-a utilizat pentru prima dată pentru a defini „arta războiului” în China antică, în urmă cu circa 2500 de ani.

Acest termen nu le-a fost străin nici împăratului roman Cezar sau istoricilor antici Tucidide şi Xenofon. De altfel, în antichitatea greacă, termenul se folosea încă referitor la rolul comandantului unei armate.

Excepţia a fost reprezentată de „secolul lui Pericle” (cca 400-500 Î.H), când termenului i s-a atribuit şi sensul de abilitate de conducere şi administrativă, putere şi convingere prin oratorie.

Un secol mai târziu, în timpul lui Alexandru Macedon (cca 330-300 Î.H.), strategia se referea la abilitatea desfăşurării forţelor pentru a copleşi duşmanul şi a putea crea un sistem unitar de guvernare în imensul, dar efemerul său imperiu.

Niccollo Machiavelli şi Andrea Montecuccoli au folosit în operele lor literare acest termen în evul mediu renascentist (secolele XV-XVI), în scopul evidenţierii pregătirilor pentru planificarea şi realizarea planurilor unora dintre personajele lor.

Acest concept a fost preluat şi dezvoltat de către Şcoala franceză, strategia redevenind preocuparea pentru reuşita unei acţiuni militare ofensive (Puysegur, Maurice de Saxe, Contele de Guibert, Mazeroy). Merită amintit aici şi Karl von Clausewicz, binecunoscutul strateg al lui Napoleon Bonaparte.

Mao Tze Dong a „redescoperit” acest termen în a doua parte a secolului al XX-lea, care a conceput o strategie de război revoluţionar în cadrul unui război civil şi de generalul Charles de Gaulle, cel care a condus Franţa în timpul celui de-al doilea război mondial, devenit ulterior primul preşedinte al acesteia. Nu pot fi omişi nici Adolf Hitler sau Iosif Visarionovici Stalin, cărora „strategia” le-a furnizat instrumentele pentru a-şi desfăşura fiecare propriul război. Pentru primul, scopul războiului era dominarea lumii de către rasa ariană, iar pentru cel de-al doilea, obţinerea unei păci avantajoase.

Conceptul de strategie – strategia poate fi definită ca fiind „determinarea pe termen lung a scopurilor şi obiectivelor unei organizaţii, adoptarea cursului de acţiune şi alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor”.

Strategia poate fi tratată ca „axul comun al acţiunilor organizaţiilor şi produselor/pieţelor ce definesc natura esenţială a activităţilor economice pe care organizaţia le realizează sau prevede să o facă în viitor”. Strategia cuprinde patru componente:

- vectorul de creştere geografică, bazat pe cuplul produs/piaţă, care precizează orientarea şi mărimea activităţilor viitoare ale organizaţiei;

- avantajul competitiv, care se referă la câştigarea unei poziţii competitive mai puternice, prin identificarea proprietăţilor fiecărui cuplu produs/piaţă;

- sinergia utilizării resurselor organizaţiei;

- flexibilitatea strategică, bazată pe resurse şi competenţe transmisibile de la un domeniu de activitate la altul.

O definiţie/explicaţie mai simplă a strategiei este dată de către B.Quinn [15], care defineşte strategia ca fiind „un model sau un plan care integrează într-un tot coerent scopurile majore ale organizaţiei, politicile şi programele sale”. În viziunea sa, o strategie conţine trei elemente esenţiale:

- obiectivele cele mai importante de realizat;

- politicile cele mai semnificative de urmat;

- programele pentru realizarea obiectivelor.

O strategie bine formulată determină o alocare a resurselor organizaţiei într-un mod unic şi viabil, bazată pe competenţele sale interne, pe anticiparea schimbărilor din mediu şi a acţiunilor inteligente ale concurenţilor.

O. Nicolescu [7] consideră că strategia poate fi definită ca „ansamblul obiectivelor majore ale organizaţiei pe termen lung, principalele modalităţi de realizare împreună cu resursele alocate, în vederea obţinerii avantajului competitiv potrivit misiunii organizaţiei”.

T. Zorlenţan, E. Burduş şi G. Căprărescu [13] definesc strategia ca fiind „ştiinţa şi arta de a stabili obiectivele generale ale organizaţiei pe termen mediu şi lung şi de a formula opţiunile de acţionare pentru atingerea acestora, ţinând seama de toate resursele existente, în vederea adaptării eficiente a organizaţiei la cerinţele mediului ambiant în care acţionează.” În prezent, termenul de strategie se utilizează cu semnificaţii diferite, în mai multe domenii de activitate:

- în domeniul militar, strategia este parte componentă a artei militare, care se ocupă cu problemele pregătirii, planificării şi desfăşurării războiului şi operaţiunilor militare;

- în domeniul teoriei jocurilor, strategia este un plan complet care specifică opţiunile pe care le are jucătorul în orice situaţie posibilă;

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Managementul Strategic al Organizatiei.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
15 pagini
Imagini extrase:
15 imagini
Nr cuvinte:
5 312 cuvinte
Nr caractere:
30 952 caractere
Marime:
26.60KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Management
Predat:
la facultate
Materie:
Management
Sus!