Evoluția Ocupării Resurselor de Muncă în România

Ţinând seama de marile sfidări geografice cu care se confruntă multe economii ale lumii inclusiv Romania, voi prezenta în continuare structurile anacronice şi tendinţele atipice ale populaţiei ţării noastre.

Putem vorbii de o dubla ipostaza a populaţiei: populaţie activă disponibilă şi populaţie efectiv ocupată în diversele activităţi producătoare de bunuri materiale şi prestatoare de servicii. Pe baza şi in contextul interdependenţelor arătate ocuparea şi structurile generale ale acesteia la nivel macroeconomic au fost private ca rezultat al agregării ofertelor individuale de muncă, oferte exprimate liber, pe baza de contract.

Ocuparea resurselor de munca sau folosirea capacitatilor omului de a obtine cele necesare existentei si dezvoltarii sale a fost privita din punctual de vedere al persoanelor apte de munca (ocupate vs. nonocupate), din punctual de vedere al timpului de munca al fiecarei persoane in totalul timpului sau, precum si din cel al fondului total de munca al unei comunitati umane, al unei tari. Ca urmare marimea absoluta si marimea relativa a populatiei ocupate, ca si fondul total de munca dintr-o economie intr-un anume orizont de timp, sunt privite ca variabile agregate ale orelor de munca efectuate de persoanele ocupate in acea economie si in acel orizont de timp.

Piata fortei de munca este o piata cu un grad ridicat de rigiditate si, din acest considerent, cea mai sensibila si mai fragile piata. Rigiditatea este determinata, pe de o parte de factori naturali (evolutia demografica, mobilitatea teritoriala redusa) sau caracteristici socio-profesionale, iar pe de alta parte, de rigiditati de ordin legislativ-institutional. Rigiditatea si sensibilitatea acestei piete influenteaza si conditioneaza echilibrul economic si social, respectiv corespondenta dintre nivelul de echilibru pe piata bunurilor si serviciilor si nivelul ocuparii depline, niveluri care nu coincid in mod automat.

In conditiile actuale, literatura economica si juridica, subliniaza faptul ca dreptul la munca, la alegerea libera a profesiei si locului de munca este un drept fundamental al omului, iar societatea nu poate accepta ca o parte a membrilor sau sa nu aiba o munca permanenta si un venit corespunzator.

Din punct de vedere al mecanismelor de functionare, piata fortei de munca este o piata imperfecta. Sursa imperfectiunii este data in principal de:

• existenta interventiei legislative

• existenta concurentei intre un numar foarte mare de ofertanti avand putere economica redusa in procesul vanzarii fortei de munca si un numar relative mic de cumparatori, in procesul cumpararii acestei marfi(oligopson)

• presiunile sindicale asupra formarii pretului (salariu)

• capacitatea de informare partiala a agentilor economici cu privire la existenta si evoluatia cererii si ofertei de forta de munca.

Piata fortei de munca este o piata contractuala, unde stabilirea drepturilor si obligatiilor dintre vanzatori si cumparatori de forta de munca se realizeaza pe baza unor contracte economice si sociale ( contractul colectiv de munca, contractul individual de munca).

Piata fortei de munca este: o piata administrata, se caracterizeaza printr-un grad ridicat de eterogenitate (diversitatea nevoilor), o piata puternic segmentata.

Cererea si oferta de forta de munca reprezinta cantitatea de forta de munca, cu o anumita structura de profesiuni si nivele de pregatire si calificare, care este necesara unei intreprinderi, subramuri, ramuri sau economii nationale in ansamblu, pentru a produce o cantitate determinata de bunuri materiale si servicii cerute pe piata, la un moment dat sau intr-o anumita perioada.