Etapele Procesului Decizional privind Aprovizionarea cu Medicamente

Previzualizare referat:

Extras din referat:

În arhitectura, funcţionalitatea şi performanţele sistemului de management al organizaţiei componenta decizională deţine o poziţie privilegiată. Nici un alt element din cadrul organizaţiei nu are o specificitate managerială atât de pronunţată şi un impact atât de mare în toate planurile activităţilor şi rezultatelor sale.

O caracteristică de bază a organizaţiilor moderne o reprezintă marea complexitate a activităţilor economico-sociale care au loc permanent pentru desfăşurarea proceselor de producţie, pentru asigurarea competitivităţii şi adaptabilităţii la cerinţele pieţii şi pentru folosirea raţională a potenţialului tehnic şi uman. În condiţiile în care complexitatea activităţilor creşte, managementul organizaţiei devine un proces complex care poate solicita resurse importante, cum sunt sistemele suport de decizie.

Sistemele de prelucrare a informaţiei pot furniza resurse utile funcţiilor managementului organizaţiilor. Decizia managerială reprezintă linia de acţiune aleasă în mod conştient, în procesul de conducere al organizaţiei, dintr-un număr oarecare de posibilităţi, în scopul atingerii unor obiective în condiţii de eficienţă maximă (Bărbulescu et al., 1999).

Decizia este rezultatul acţiunii prin care decidentul hotărăşte definitiv sau decide. Decidentul poate fi o persoană, un grup sau un sistem automat.

Decizia are caracter definitiv şi afectează evoluţia obiectului supus deciziei. Decizia influenţează evoluţia obiectelor supuse deciziei direct sau indirect.

Decizia este imediat anterioară tranziţiei stării curente în starea următoare. Când sistemele supuse deciziei (sistemele conduse) sunt sisteme economice, decizia economică corespunde scopului.

Decizia economică marchează sfârşitul unui proces decizional, care poate fi structurat în etape (şir de acţiuni), nivele şi moduri de parcurgere.

Etapele procesului decizional sunt (Mărăcine, 1998) (Bădescu, 2001):

- Formularea problemei. Formularea problemei este rezultatul acţiunii umane. Sistemele suport de decizie au rolul de a furniza datele necesare formulării problemei. Decizia colectivă necesită un sistem de comunicare şi centralizare a datelor.

Problema apărută în cadrul Secţiei de Psihiatrie Cronici este cantitatea insuficientă sau chiar lipsa unor medicamente şi materiale sanitare.

- Stabilirea obiectivelor. Obiectivele procesului de decizie sunt rezultatul opţiunilor umane şi sunt derivate din obiectivele derulării activităţilor. Sistemele suport de decizie pot furniza decidenţilor datele necesare stabilirii obiectivelor precum şi un mediu de comunicare între actorii implicaţi.

Obiectivul stabilit de conducerea secţiei a fost asigurarea medicamentelor şi materialelor sanitare astfel încât să nu afecteze buna desfăşurare a procesului de tratare a pacienţilor.

- Culegerea informaţiilor. Procesul culegerii datelor necesare procesului decizional este o activitate distribuită realizată parţial de actorii umani şi parţial de sistemul suport de decizie. Datele sunt înmagazinate, filtrate, organizate şi transformate în sistemul suport de decizie şi prezentate ulterior decidenţilor.

Pentru realizarea obiectivului stabilit de conducerea secţiei s-au cules informaţii privind cantitatea de medicamente şi materiale sanitare necesare activităţii secţiei şi asigurării unui stoc optim.

- Stabilirea criteriilor. Criteriile care stau la baza rezolvării modelelor decizionale (de exemplu modelele decizionale multi atribut sau multi obiectiv) sunt identificate printr-un proces complex bazat pe experienţa umană şi pe istoria rezolvării situaţiilor de acelaşi tip. Sistemele suport de decizie au un rol important în asistarea decidenţilor în procesul identificării criteriilor decizionale.

- Analiza informaţiilor. Interdependenţa dintre sistemul decizional şi sistemul informaţional al organizaţiei se manifestă în special în modul de analiză a datelor. Orientarea proiectării sistemelor informaţional – decizionale spre integrare şi pentru rezolvarea eficientă a obiectivelor, impune utilizarea unui sistem de analiză în timp real al datelor.

Pentru luarea unei decizii privind rezolvarea problemei prezentate anterior s-au analizat toate datele cu privire la situaţia stocului actual de medicamente şi materiale sanitare, stocul optim necesar a fi asigurat pentru funcţionarea secţiei, ritmul necesar de aprovizionare cu medicamente şi materiale sanitare.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Etapele Procesului Decizional privind Aprovizionarea cu Medicamente.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
8 pagini
Imagini extrase:
8 imagini
Nr cuvinte:
1 961 cuvinte
Nr caractere:
12 158 caractere
Marime:
13.62KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Management
Predat:
la facultate
Materie:
Management
Sus!