Controlul Performanțelor Angajaților

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Introducere

În perioada actuală, în care competiția este foarte intensivă, evaluarea personalului devine o preocupare prioritară pentru antreprenori. Natura evaluării a fost asociată adesea controlului pe care conducerea îl poate exercita asupra salariaților.

Managementul performanţei reprezintă un concept nou în domeniul administrării afacerilor, chiar dacă cele mai multe dintre elementele sale majore există, sunt cunoscute sau se practică de multă vreme. De exemplu, de multă vreme angajaţii urmează cursuri de pregătire profesională, lucrează din greu multe ore pe zi, superiorii le evaluează performanţa iar în organizaţie se desfăşoară procese de planificare, control, vânzare şi altele. Toate aceste activităţi ocupă timp considerabil iar oamenii care le desfăşoară sunt foarte ocupaţi. Managementul performanţei reaminteşte cadrelor de conduce şi angajaţilor că toate aceste activităţi produc rezultate. Cursurile de pregătire profesionala, înaltul angajament în îndeplinirea sarcinilor sau multele ore de muncă intensă nu reprezintă rezultate prin ele însele, ci doar premise ori condiţii pentru obţinerea rezultatelor.

Contribuţia majoră a managementului performanţei este focalizarea pe obţinerea rezultatelor, de exemplu produse şi servicii pentru clienţii din interiorul şi din exteriorul organizaţiei. Accentul este mutat de pe efort şi ocuparea timpului pe rezultate şi eficacitate.

În prezent, organizaţiile se confruntă cu provocări mai numeroase şi mai mari decât în orice alte momente din trecut, fie acesta chiar cel foarte apropiat. Concurenţa sporită obligă firmele să fie foarte atente atunci când aleg strategiile prin care urmăresc să ramână competitive. În plus, este nevoie ca toată lumea din organizaţie şi toate procesele şi sistemele să acţioneze şi să funcţioneze eficace, adică să realizeze exact ceea ce trebuie realizat, în modul potrivit şi la timpul potrivit. Doar atunci când toate rezultatele din diverse zone de activitate sau unităţi şi compartimente ale organizaţiei continuă să fie în concordanţă cu rezultatele de ansamblu ale firmei, aceasta din urmă poate supravieţui sau prospera. Atunci putem spune că organizaţia şi parţile ei componente sunt performante.

Conceptul de control al performanței angajaților

Controlul performanțelor angajaților poate fi definită ca o totalitate de procese prin care performanţele salariaților sunt măsurate şi comparate cu obiectivele şi stndardele stabilite iniţial, precum şi determinarea cauzelor ce generează abaterile de la standarde.

Funcţiile principale ale controlului sunt:

- funcţia de evaluare a rezultatelor prin intermediul căreia alături de constatare se obţine o apreciere a performanţei prin măsurarea rezultatelor şi compararea lor cu standardele (obiectivele) iniţiale.

- funcţia recuperativă determinată de orientarea controlului nu numai spre constatre şi apreciere a fenomenelor, dar şi spre efectuarea corectărilor necesare pentru înlăturarea deficienţilor.

- funcţia preventivă se manifestă prin înlăturarea factorilor ce pot duce la apariţia abaterilor de la standard.

- funcţia informativă oferă date asupra modului de realizare a deciziilor adoptate.

- funcţia educativ-stimulativă reese din faptul că controlul poate reacţiona ca o formă de stimulare pentru încurajarea eforturilor angajaţilor şi pedeapsă a abterilor de la standard.

Etapele procesului de control.

Controlul se efectuiază în trei etape care pot avea mai multe faze:

1) Stabilirea standardelor și măsurarea performaței actuale, adică înregistrarea abaterilor față de standarde/norme în domeniu.

2) Compararea rezultatelor obţinute cu standardele.

Compararea, ca etapă a procesului de control,constă în determinarea gradului de variație dintre performanța actuală și standardul aplicat.

3) Luarea măsurilor de management: se interprind niște acțiuni/se iau decizii în vederea corectării abaerilor negative față de standard și se exploatează abaterile positive.

Apreciere performanțelor reprezintă un proces prin care se decide cât de bine este efectuată o activitate de muncă de către angajații unei întreprinderi sau a unui anumit locde muncă. Acțiunea în sine o întâlnim sub denumirea de evaluarea angajaților.

În ultimul timp, tot mai mulți autori integrează activitatea de evaluare a performanțelor într-un proces mai amplu,numit managementul performanțelor resurselor umane.

Managementul performanțelor este procesul integrat prin care resursele umane sunt implicate în îmbunătățirea eficacității organizaționale,în îndeplinirea misiunii și a obiectivelor strategice ale organizației.Procesul de management al performanțelor resurselor umane implică:

- planificarea performanțelor prin stabilirea obiectivelor, a criteriilor de evaluare și a standardelor de performanță a resurselor umane pentru perioada următoare,atât la nivel organizațional,cât și individual;

- monitorizarea performanțelor resurselor umane;

- formarea și dezvoltarea resurselor umane;

- evaluarea performanțelor resurselor umane prin compararea cu obiectivele și standardele de performanță;

- recunoașterea meritelor și recompensarea resurselor umane în funcție de performanțele obținute.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Controlul Performantelor Angajatilor.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
7 pagini
Imagini extrase:
7 imagini
Nr cuvinte:
2 554 cuvinte
Nr caractere:
14 154 caractere
Marime:
23.14KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Management
Predat:
la facultate
Materie:
Management
Sus!