Comunicarea în Cadrul Echipelor

Dezvoltarea economiei de piață în România și integrarea sa în Uniunea Europeană, aduce in actualitate comunicarea dintre manager si subordonatți ca element dinamizator al proceselor manageriale și, concomitent, condiție a unui climat organizațional și motivațional adecvat realizării obiectivelor.

Managerul prevede, organizează, coordonează, motivează, controlează și evaluează numai dacă dispune de informații și cunoștiințe, în volumul și de calitatea dorită. Pentru aceasta el trebuie să comunice permanent cu subordonații, cu colaboratorii și managerii aflați în „amonte” de postul său, iar eficacitatea comunicațiilor depinde de sistemul de comunicare conceput și utilizat în cadrul organizației.

Toate definițiile date comunicării umane, au cel puțin următoarele elemente comune: comunicarea este procesul de transmitere de informații, idei, opinii, păreri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul.

Shannon și Weaver definesc comunicarea astfel “Cuvântul comunicare are un sens foarte larg, el cuprinde toate procedeele prin care un spirit poate afecta un alt spirit. Evident, aceasta include nu numai limbajul scris sau vorbit, ci și muzica, artele vizuale, teatrul, baletul și, în fapt, toate comportamentele umane. În anumite cazuri, este poate de dorit a largi și mai mult definiția comunicării pentru a include toate procedeele prin care un mecanism afectează un alt mecanism”

Comunicarea în cadrul organizațional constituie un domeniu de cercetare puțin structurat și format din abordări diverse, ca, de altfel, și studiul comunicării: comunicarea interpersonală, dinamica grupurilor, sociologia organizațiilor, management. Mutațiile recente produse în organizarea sistemului muncii au accentuat importanța schimbului și gestiunii informației în activitățile de producție. Noile forme de organizare care apar astăzi nu sunt numai consecutive expansiunii tehnologiilor de informare și comunicare. Ele rezultă din dezvoltarea unei noi raționalități: autonomie, echipe de proiecte, participare. Aceste principii au o repercusiune esențială: accea a unei coordonari crescute și complexe. Comunicarea apare ca un proces decisiv al acestei coordonări.

Comunicarea în cadrul organizației se poate clasifica astfel:

- raporturile interpersonale în interiorul organizației: problemele motivației, recrutarea personalului, raporturile cotidiene între un funcționar și secretara sa, organizarea spațială a locurilor de muncă;

- distribuția, circulația și utilizarea informației, altfel spus, organizația ca sistem de informație: dispozțtii, formalizarea procedurilor, difuzarea informației interne;

- managementul comunicării între conducere și salariați: gestiunea resurselor umane, jurnalele interne;

- comunicarea către clienți și către exterior, axată pe produs sau asupra organizației în sine (comunicare instituțională).

Componentele unei comunicări sunt:

- codificarea mesajului de către emitent

Prin codificare, emițătorul apelează la simboluri variate –sunete, litere, cifre, gesturi – pentru a transmite și a se face înțeles de către receptor.

- transmiterea mesajului

Transmiterea mesajului presupune prezentare de informații sau culegere de informații (punere de întrebări).Trebuie să se țină cont de orientarea persoanei căreia îi este adresat mesajul.

- decodificarea mesajului de către receptor

În afaceri, o ascultare necorespunzatoare poate fi foarte costisitoare. Decodificarea presupune participarea activa la discutii astfel incat, trebuie exprimat interesul pentru subiectul discutat si inlaturate eventualele neintelegeri.

- feedback-ul