Investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării economice, ele stau la baza suplimentării, diversificării sau creşterii calitative a tuturor factorilor de producţie. Nu se poate asigura sporirea capitalului fix sau circulant, suplimentarea numărului locurilor de muncă, creşterea randamentului utilajelor, sporirea productivităţii muncii etc., fără un consum de resurse financiare, fără investiţii. Investiţiile făcute pentru dezvoltare, ca totalitate a cheltuielilor făcute pentru construirea de noi obiective, dezvoltarea sau modernizarea celor existente reprezintă o cheltuială certă pentru un viitor ce conţine elemenete de incertitudine (diminuarea cererii pentru produsele finite, creşterea produselor finite, creşterea costurilor materiilor prime, apariţia altor produse mai performante etc.), de aceea în cadrul strategiilor şi politicilor firmei, strategia investiţională are un rol important pentru că toate celelalte activităţi ale firmei depind de investiţii, depind de politica de investiţii adoptată.
A. POLITICI ŞI STRATEGII INVESTIŢIONALE
Strategia investiţională, ca o mulţime ordonată de informaţii cu caracter tehnic, economic sau de altă natură, stabileşte pe baza unor studii, analize, simulări, obiectivele principale ale firmei în domeniul investiţional, acţiunile ce urmează să se desfăşoare pentru atingerea obiectivelor, modalităţile de atingere a acestora, sursele de finanţare şi metodele de alocare a resurselor. Strategia investiţională, ca o strategie parţială, dar care ocupă un loc central în cadrul strategiilor şi politicilor firmei, trebuie să aibă în vedere şi celelalte strategii ale firmei (de piaţă, de restructurare, privatizare, informatizare etc.), înscriindu-se în strategia globală a firmei, în politica sa economică, asigurând suportul financiar al materializării programelor firmei.
Strategia investiţională a firmei are un puternic caracter inovator, deoarece prin investiţii se asigură promovarea progresului tehnic şi a rezultatelor cercetării ştiinţifice, perfecţionarea capitalului fix, a tehnologiilor, metodelor de organizare a producţiei etc.
În funcţie de puterea economică a firmei, de corelarea care există între ceea ce ea produce şi cererea pieţei, strategia investiţională poate fi de redresare, de consolidare sau de dezvoltare. În cazul unei firme la care cererea de produse finite a scăzut foarte mult, strategia investiţională ce trebuie urmată este una de redresare, care presupune restructurarea producţiei, schimbarea utilajelor şi tehnologiei etc.
Strategia de consolidare se aplică acolo unde se constată mici modificări în structura pieţei, unde au apărut şi alţi furnizori de produse finite, unde se constată o creştere a concurenţei şi există riscul pierderii vechilor pieţe de desfacere a produselor finite. Strategia aplicată în această perioadă terbuie să fie una de adaptare la condiţiile concrete ale vieţii social-economice, de menţinere a poziţiei câştigate, a locului deţinut în acţiunile de cooperare şi contractuale cu vechii parteneri.
Investiţiile reprezintă o economie la fondul de consum, o cheltuială făcută azi pentru asigurarea unei dezvoltări viitoare şi, în acest caz, investitorului nu-i poate fi indiferent modul cum se cheltuieşte această economie a lui. Ca urmare, la baza oricărei activităţi investiţionale trebuie să stea principiul eficienţei economice, al obţinerii unui efect cât mai mare la fiecare de efort făcută. Dar fiecare investitor ştie că nu se pot obţine rezultate foarte bune, o eficienţă economică maximă, decât cheltuind, decât achiziţionând utilaje de bună calitate, materii prime şi materiale în structuran şi de calitatea cerute, folosind salariaţi de înaltă calificare. Toate acestea necesită eforturi (cu investiţia şi cu producţia) mari, dar care vor aduce efecte cu mult mai mari, ducând la o eficienţă economică mai ridicată. În acest caz, firmele trebuie să adopte o strategie de dezvoltare ofensivă, care să le permită menţinerea locului ocupat pe pieţele de desfacere.
În condiţiile economiei de piaţă, fiecare firmă are drept scop să obţină un profit cât mai mare la un nivel al resurselor consumate (aspectele sociale trebuind şi ele să reprezinte pentru firmă aspecte prioritare), dar pentru aceasta, managerul firmei trebuie să privească în mod sistemic toate activităţile firmei. Strategia investiţională este o startegie independentă, care trebuie să fie globală sau mai bine zis să integreze celelalte strategii având drept scop realizarea strategiei generale a firmei.
Elaborarea unei strategii investiţionale presupune multă abilitate din partea celui care o elaborează, deoarece orice investiţie prsupune riscuri, ştiindu-se că cea mai mare rată de risc poate duce la cele mai mari profituri dar şi cele mai mari pirderi. De aceea, orice strategie, şi cu atât mai mult cea investiţională, cere multă gândire şi analize minuţioase, deoarece nu întotdeauna strategia de a obţine cel mai mare profit este cea mai bună. Atenţia trebuie orintată spre cei care cumpără, deoarece caliatatea produsului este dată de dorinţa cumpărătorului, de ceea ce el vrea, de calitatea reală a produsului. Ca urmare, nicio firmă nu este apreciată prin ceea ce a făcut, ci prin ceea ce oferă sau va oferi în viitor. Tocmai de aceea, fiecare decident trebuie să analizeze dacă va utiliza resursele numai într-o direcţie, dacă îşi va diversifica activitatea, va schimba sau nu caracteristicile economice ale produselor etc. Pentru fundamentarea strategiei investiţionale a firmei trebuie să se analizeze rolul şi locul firmei în cadrul ramurei respective, să se facă un studiu a comportamentului celorlalţi producători, al furnizorilor de materii prime, a obiceiurilor şi tradiţiilor locale etc.
Elaborarea unei startegii necesită multă muncă, cunoştinţe şi ingeniozitate. Pentru a reuşi, strategia trebuie să se bazeze pe forţele proprii, din noianul de ocazii care apar trebuie să te bazezi pe cea care se potriveşte firmei, să existe un respect pentru ceea ce faci şi să fii receptiv la toate informaţiile care-ţi parvin. În general, este bine să începi cu afaceri mici, dar să ţinteşti spre supremaţie, nu din punct de vedere al avengurei, ci al eficienţei economice. Trebuie avut în vedere că importanţa acţiunii nu depinde de profitul obţinut imediat, ci de profitul total, realizat pe un anumit orizont de timp, care, în general, depinde de durata de funcţionare a viitorului obiectiv. Deci, în fundamentarea startegiei investiţionale, trebuie luate în calcul şi efectele obţinute în urma reinvestirii sumelor obţinute iniţial.
Managementul investitiilor
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
