Logistica - sursă de competitivitate

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Într-o economie caracterizată prin creşterea tot mai accentuată a concurenţei,

competitivitatea devine o condiţie “sine qua non” pentru existenţa firmelor producătoare de bunuri sau prestatoare de servicii. Obţinerea competitivităţii de către o întreprindere presupune respingerea conservatorismului şi imobilismului, respectiv adaptarea permanentă a acesteia la condiţiile pieţei şi la exigenţele consumatorilor. Trăim o perioadă caracterizată prin “dictatul consumatorului /clientului” în care ofertanţii, pentru a fi competitivi, trebuie să se preocupe în permanenţă de satisfacerea cerinţelor acestuia. În consecinţă, putem afirma că există o puternică inter - relaţie între calitatea produselor şi competitivitate, iar aceasta din urmă reprezintă un motor pentru dezvoltarea întreprinderii.

Putem defini competitivitatea ca fiind capacitatea firmei de a rezista concurenţei pieţei.

Acest deziderat al oricărei întreprinderi este asigurat de o serie de factori interdependenţi care alcătuiesc un fel de cerc vicios:

- profitabilitatea – capacitatea de a câştiga bani;

- investirea profiturilor în perfecţionarea şi dezvoltarea activităţilor

- îmbunătăţirea calităţii produselor concomitent cu reducerea costurilor;

- extinderea pieţelor – datorită unui raport preţ/calitate avantajos pentru consumator;

- extinderea capacităţilor de producţie şi angajarea de noi salariaţi;

- adaptarea produselor existente la cerinţele în schimbare ale clienţilor, conceperea şi lansarea pe piaţă a unor produse noi.

Aprecierea competitivităţii firmei se poate face numai prin raportarea la întreprinderile

concurente. În activitatea practică competitivitatea unei firme este judecată prin prisma a doi indicatori - profitul obţinut şi impactul produselor/serviciilor asupra pieţei.

În managementul modern profitul nu este privit ca o finalitate a întreprinderii, ci mai

curând ca un mijloc care îi asigură existenţa, dezvoltarea şi atingerea obiectivelor

economico-sociale pe care şi le-a stabilit. Altfel spus, obiectivul de bază al întreprinderii trebuie să fie satisfacerea clientului şi a societăţii în ansamblul ei. Totuşi, profitul nu trebuie negat, el constituie un indicator pentru performanţele întreprinderii şi pentru competitivitatea sa. El trebuie privit ca o consecinţă a atingerii obiectivelor economico – sociale stabilite de întreprindere, ca o recompensă a reuşitei pe o piaţă concurenţială.

Impactul produselor/serviciilor unei firme asupra pieţei sale arată performanţele

obţinute de întreprindere prin adaptarea produselor sau serviciilor la nevoile clienţilor. Orice întreprindere care urmăreşte, în primul rând, satisfacerea cerinţelor clienţilor săi va reuşi să obţină o cotă de piaţă importantă şi implicit profitul necesar pentru dezvoltarea activităţilor sale. Studierea nevoilor consumatorilor reprezintă o condiţie pentru realizarea unor produse sau servicii de calitate, pentru obţinerea competitivităţii firmei printr-o strategie axată pe calitate.

Majoritatea firmelor din lume sunt din ce în ce mai preocupate în legătură cu competitivitatea lor sau cu capacitatea lor de a face faţă unei concurenţe din ce în ce mai dure din partea companiilor naţionale sau străine. Sunt inovaţiile în domeniul logisticii un remediu? Oferă aceste practici inovative un avantaj competitiv firmei? Aplicarea celor 10 principii de logistică poate într-adevăr să ducă la creşterea rentabilităţii?

Cu siguranţă, toţi cei care caută soluţii pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă firmele şi pentru depăşirea concurenţei, vor pune aceste întrebări. Iată de ce trebuie să arătăm contextul în care eficienţa activităţii logistice poate să-şi aducă o contribuţie măsurabilă la rentabilitatea şi supravieţuirea firmei.

Cu siguranţă, în majoritatea firmelor, producţia, vânzările şi marketingul, activitatea de service - adică trei activităţi cheie care adaugă valoare în lanţul valorii specific unei firme - reprezintă împreună mai multe resurse şi, prin urmare, pot avea un impact combinat mai mare asupra rentabilităţii decât logistica. Totuşi, eficienţa logisticii trebuie tratată ca armă esenţială, parte integrantă a arsenalului competitiv al unei firme. Toate firmele - indiferent de poziţionarea, mărimea, produsele realizate sau ramura de activitate - trebuie să-şi concentreze atenţia asupra următoarelor elemente fundamentale:

- crearea de noi produse

- îmbunătăţirea productivităţii

- calitatea superioară

- noile tehnologii

- grija pentru eficienţa resurselor umane

- oferte valoroase

- programe agresive de comercializare şi desfacere

- distribuţia eficientă a produselor şi eficienţa logistică

- serviciile oferite clienţilor

Observații:

UNIVERSITATEA “EFTIMIE MURGU” RESITA

Facultatea de Stiinte Economice si Administrative

Specializarea: Economia Comertului, Turismului si Serviciilor

Disciplina: Managementul Calitatii

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Logistica - Sursa de Competitivitate.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
6/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
8 pagini
Imagini extrase:
8 imagini
Nr cuvinte:
2 444 cuvinte
Nr caractere:
14 123 caractere
Marime:
16.22KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Logică
Predat:
la facultate
Materie:
Logică
Sus!