Calitatea produselor si serviciilor este indicatorul de baza al unei industrii sau economii. Fiabilitatea fiind alaturi de alti de indicatori o componenta a calitatii, trebuie sa fie în atentia tuturor factorilor care determina bunul mers al societatii.
Desi ca notiune este foarte veche - a aparut odata cu tehnica - fiabilitatea ca teorie s-a constituit în ultimele decenii si este într-o continua dezvoltare. Concept vechi si disciplina noua, teoria fiabilitatii este o stiinta interdisciplinara care se refera la un cerc larg de probleme privind toate etapele de existenta a produselor (proiectare, fabricare, transport, montare, exploatare, dezafectare, etc.)
Termenul de "fiabilitate" vine din franceza, "fiabilité" unde caracterizeaza securitatea functionarii, masura probabilitatii de functionare în conditii prescrise. Are corespondent în limba engleza "reliability" (reliable = demn de încredere = sigur = pe care te poti bizui = trainic = solid), si de asemenea în limba rusa "nadiojnosti" (soliditate, siguranta, securitate).
Bazele fiabilitatii unui produs se pun în perioada de elaborare (proiectare) când i se stabileste structura si se dimensioneaza elementele sale. Fiabilitatea se asigura în procesul de fabricatie prin alegerea corecta a proceselor si utilajelor tehnologice, prin respectarea regimurilor si conditiilor de fabricatie, prin control riguros pe faze a calitatii materiilor prime si materialelor fabricate.
Fiabilitatea se mentine prin utilizarea unor metode adecvate de conservare, transport, punere în functiune si exploatare.
Teoria fiabilitatii a aparut în momentul în care s-a dovedit ca metoda ciclica (proiectare - realizare - încercare - reproiectare …) nu mai corespunde datorita sistemului accelerat de dezvoltare a stiintei si tehnicii si deci a uzurii morale rapide a produselor.
Fiabilitatea are ca obiect:
- studiul defectiunilor (cauze, procese de aparitie si dezvoltare, metode de combatere);
- aprecierea cantitativa a comportarii produselor în timp, ca functie de factorii de influentare interni si externi;
- stabilirea metodelor si modelelor de calcul si de prognoza a fiabilitatii, pe baza încercarilor specifice si a urmaririi comportarii în exploatare a produselor;
- stabilirea metodelor constructive tehnologice si de exploatare pentru mentinerea si cresterea fiabilitatii sistemelor, dispozitivelor si elementelor componente;
- stabilirea metodelor de selectare si prelucrare a datelor privind fiabilitatea produselor;
- determinarea valorilor optime pentru indicatorii de fiabilitate.
Defectul reprezinta evenimentul fundamental în teoria fiabilitatii. Defectul reprezinta efectul procesului. Prin defectare se întelege procesul de încetare a functiei impuse unui element.
Circumstantele legate de proiectarea, fabricarea sau de utilizarea elementului care au condus la defectarea acestuia reprezinta cauza defectarii.
Efectul prin care este observata o defectare reprezinta modul de manifestare a defectarii.
Procesul fizic, chimic sau de alta natura care a condus la o defectare reprezinta mecanismul de defectare.
Defectarile pot avea diverse cauze: accidentale, uzura(îmbatrânire), suprasolicitare etc.
Defectarile se pot clasifica dupa diferite criterii:
a) În raport cu cauzele defectarilor:
- defectare datorata utilizarii necorespunzatoare
- defectare inerenta
- defectare primara
- defectare secundara
- defectare datorita uzurii
b) Dupa viteza de aparitie a defectarilor:
- defectare brusca
- defectare progresiva
c) ÎIn raport cu nivelul de defectare:
- defectare partiala
- defectare totala
- defectare intermitenta
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
