Vasile Voiculescu

Vasile Voiculescu (n. 27 noiembrie 1884, Parscov judetul Buzau - d. 26 aprilie 1963, Bucuresti), a fost medic, poet, prozator si dramaturg roman.

Vasile Voiculescu se naste la 27 noiembrie 1884 ca fiu al lui Costache Voiculescu, gospodar cu stare, si al Sultanei (nascuta Hagiu), fiica unui negustor. Incepe scoala in satul Plescoi in anul 1890. Incheie cursul primar la Buzau. Urmeaza studii liceale la Liceul Al. Hasdeu si apoi la Liceul Gheorghe Lazar din Bucuresti. Preocupat de materialism, pozitivism si evolutionism citeste pe Littre Claude Bernard, Auguste Comte, Darwin si Spencer. Studiaza opera lui Wundt, Hofding, Pierre Janet si W. James, atras de psihopatologie si de psihofizica.

Incepe Facultatea litere si filosofie din Bucuresti (1902 - 1903), apoi trece la Medicina (1903) si isi ia doctoratul in medicina in 1910. Se casatoreste cu Maria Mittescu, studenta si ea la Medicina, cunoscuta in satul sau natal, Parscov. I-a inchinat poezii si scrisori de dragoste. Debuteaza in Convorbiri literare (1912). Practica medicina la tara; in timpul primului razboi mondial este medic militar la Barlad, unde participa la serile culturale ale lui Vlahuta. Editorial debuteaza cu volumul Poezii (1916). Din acelasi an colaboreaza la Flacara lui C. Banu, in urma unei recomandari date de Macedonski. Ia Premiul Academiei pentru volumul Din tara zimbrului si alte poezii (1918). Poeme cu ingeri, Editura Cartea Vremii, (1927) Destin, Editura Cartea romaneasca, (1933) Urcus (poeme), Fundatia pentru literatura si arta, (1937) Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara de Vasile Voiculescu (1964) Poetul, dramaturgul si prozatorul Inceputurile poetice ale lui Vasile Voiculescu au stat sub influenta benefica a lui Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuta, George Cosbuc. Lirica sa din perioada interbelica se distinge prin puternice accente religioase, generate de convingerea ca exista Dumnezeu. Inclinatia spre teluric si elementar, sentimentul religios, sunt semnificate prin simboluri si alegorii. Apar treptat semnele expresionismului: tumultul vietii pulsand in vegetatia din jur, sufletul devine spatiul unor framantari ca in pragul apocalipsului. Temele religioase sunt de preferinta: Nasterea, venirea Magilor, moartea Mantuitorului.

Devine medic si doctor in medicina la Bucuresti, tine la radio o serie de conferinte faimoase de medicina pentru tarani, dar pasiunea pentru scris se amplifica, scriind si povestiri fantastice. In proza ii apar postum Capul de zimbru, Ultimul Berevoi, amandoua povestiri; romanul Zahei orbul si Teatru, unele dintre ele scrise in perioada cand a fost exclus din viata literara, iar din dramaturgie: Duhul pamantului, Demiurgul, Gimnastica sentimentala, Pribeaga.

In 1941 este distins cu Premiul National de poezie.

A facut 4 ani de detentie in inchisorile comuniste (1958 - 1962). Poetul roman care, dupa 1948, a suferit cumplit pentru convingerile sale democratice (fiind bagat la ...