Vânt de toamnă de Tudor Arghezi

Lumea, in cosmogeneza ei perpetua, se naste, in poezia lui Tudor Arghezi, ca si la Blaga, din lumina, devenind sanctuar cosmic, oamenii insisi, de ceruri beti, dobandind atribute de fiinte angelice: E pardosita lumea cu lumina, / Ca o biserica de fum si de rasina, / Si oamenii de ceruri beti, / Se leagana-n stihare de profeti. Lumina, ca emanatie transcendenta, ca factor de transfigurare hierofanica, de esentializare a diversitatii materiale, rece, fragila, noua, virginala, promitand un nou inceput, inunda spatiile si sufletele. Lumea-biserica este simbolul cel mai puternic al sacrului, al lumii cuprinse in sfera vasta a eternului. Oamenii accepta sacrul si canta stiharele profetilor, asteptand ca toate lucrurile sa se implineasca sub semnul luminii, care sustine, din adancuri de univers, lumea, ansamblul intregului edificiu cunoscut: Lumina duce omenirea-n poala, / Si pipaitu-i neted, de atlaz, / Pune gateli la suflet si grumaz. Vant de toamna conduce totusi la ideea de crepuscul, de revelatie a unui declin, de risipire a tainei ce inconjoara fiinta umana: Pietrisul rosu, boabe, al gradinii, / ii sunt, batuti si risipiti, ciorchinii. / Plocate grele se urzesc treptat/ in care frunzele s-au ingropat. O armonie deplina a lumii aluneca pe o panta a amintirilor, , in care izvorul-timp devine memorie naturala si biologica: Din invierea sufletului, de izvor, / Beau caprele-amintirilor, / Si-n fluierul de sticla al cintezii/ Se joaca matele cu iezii. Pruncul, singurul simbol al viitorului intr-o lume intrata in declinul implinirii, al roadelor bogate, al toamnei, continua sa primeasca lumina, ramasa cu puteri de reverberatie in mintea tuturor: Deosibesti chemarea pruncului in vant/ Cantata de o voce din pamant, / Nascut in mine, pruncul, ramane-n mine prunc/ Si sorcova luminii in brate i-o arunc. Teme si motive ale poeziei Vant de toamna Lumina, factor de sustinere a esafodajului lumii, a caramizilor universului etern, preschimbabil in forme infinite.

Armonia tuturor elementelor: pietrisul, simbol al laturii geologice a lumii, boabele, simboluri ale lumii vegetale, izvorul, mijloc de recuperare a memoriei.

Predestinarea omului, sortit sa primeasca aceasta lumina eterna, ca esenta a vietii.

...