Un păcală metafizic

Citindu-l pe Tudor Arghezi, nu te poti sustrage impresiei unei grandioase intoarceri spre materie. A unei intoarceri, evident, vizionare, dar imboldite de o natura primitiva, superstitios-incredula, naiva si in acelasi timp apta de viclenii, intinzand felurite si indeajuns de complicate capcane pentru vietuitoare si abstractiuni. Silindu-se nu doar a cunoaste si subordona lumea din preajma, ci si a se cunoaste si imblanzi pe sine. A se dresa pe sine, conform normelor unei civilizatii ramase, pana la sfarsit, in buna masura, exterioare. Nici unul dintre marii nostri autori nu vine din adancimi atat de nelinistitoare, pre-mitologice, In scrisul nici unuia nu rasuna, cu un asemenea prodigios efect, abisul aorgic. Bardul Cuvintelor potrivite da glas laturii celei mai dens telurice a sufletului romanesc, intersectandu-l la o varsta la care credinta religioasa si identitatea lirica abia se aproximau, se dibuiau aidoma bucatilor de huma uda aflate in mana olarului. De aci aspectul frust, oarecum deconcertant, prozaic (adica in contrast cu facticele idealism beletrist) al unei creatii ce se raporteaza la radacinile sale ontologice, mai curand decat la cele poetice. O deconventionalizare ce poate parea celui neprevenit drept rebarbativa. Nu mai putin, creatorul intrupeaza o demonie, o razvratire primitiv-romantica, deci participa la o mitologie a structurii poetice. Cumintenia romaneasca, ce i se poate atribui la o privire superficiala, e insotita si devansata de o dispozitie rebela, uneori nihilista, de cele mai multe ori nazuind la o compensatie. Abia desteptat din somn, poetul aspira energic la bunurile oprite ale unui taram ispititor prin evolutie. Nedesprins inca din imbratisarea primordialelor, informelor energii, urmareste cu ochi lacomi constelatiile pure. Pe masura ce se articuleaza, constiinta sa intra in criza, ca o supraexistenta amenintata de propria-i tensiune: Nimicul se-mpleteste si se-ascunde. De cand ma stiu si m-am simtit ma-mbie O viata petrecuta-n agonie Un inceput fara sfarsit stiut Si un sfarsit fara-nceput. Dualitatea e celebrata dureros, precum un simtamant tulbure al faptului ca umbra semnifica ceea ce Juan de la Cruz a numit noaptea obscura a sufletului: Sunt umbra ta, de-a pururi de om nedespartita, Cu linia schitata aceeasi de contur, Pe pulberea fierbinte si-n cremenea tocita, Ca un paianjin negru ce-ti umbla imprejur.

Sunt petecul de noapte, dat tie din nascare, Si ies si intru-n tine in zori si in amurg.

Din mine vii si-n mine te-ntorci, in bezna mare, Firimitata-n oameni si-n zilele ce curg. Explicabil, telurismul arghezian se coreleaza cu tehnica (tehnica fiind un recurs la materie). Insuficient deprins cu notiunea subtila de har, de inspiratie, creatorul se bizuie, elementar, pe puterile proprii, aduse la iscusinta. Poeta faber a ajuns, prin dezvoltare livresca, la Mallarme, dar a avut grija a trece in prealabil prin ateliere de sculptura si ceasornicarie, prin laborioase ...