Tudor Arghezi poezia erotică

Dragostea se manifesta ca o adevarata lingoare. Iar poezia cu acest titlu marcheaza, de fapt, momentul cand, indirect, poetul foloseste prilejul de a-si reprosa inconsecventa de a nu fi persistat pe drumul inceput. Gradul pana la care cugetul poate fi stapanit de o anumita mentalitate in ceea ce priveste conceptia despre puritatea sufleteasca si desavarsirea etica ni-l dezvaluie povestirea Epipharia (Icoane de lemn). In zbuciumul si in prabusirea lui Macarie de pe culmile unei pozitii iluzoriu castigate impotriva vietii, se releva, in tot dramatismul sau, insusi procesul de eliberare a poetului si de lepadare cu eroism a unei prejudecati ce constituise pana atunci viziunea lui despre lume. Asistam, deci, la actul de convertire la viata, la acceptarea acesteia, a lumii pamantene, cu scara valorilor ei. Izbavit de credinta ce-l ravasise prin tinuturi straine si aride, fara a mai pastra urma vreunei reticente de acest gen, poetul se alatura, itegrandu-se, fenomenelor naturii. In toate, privirea lui descopera procesul procreatiei, taina comuna a intregului univers: Auzi? /Cartofii sunt lehuzi. /Asculta, harul a trecut prin ei, /Virginal, candid si holtei, tubercule/Si pentru negrul cartofilor cald/Face descantece, ca pentru smarald. Iubirea se releva drept insusi misterul vietii. Convingerea devine tot mai categorica, pe masura ce numarul faptelor creste, demonstrand universalitatea acestui fapt esential. Eul incepe o alta viata: De cand mi-ai pus capul pe genunchi mi-e bine. /Nu stiam ca ma voi vindeca de mine cu tine. / /Fusesem slabanog, fusesem orb, ratacit. /Intre uragane, miazanoapte si rasarit. Intalnirea cu pamantul si cele ale lui dezlantuie o frenetica si neasteptata betie a simturilor. Majoritatea poeziilor din ciclul Versuri de seara sunt expresia maiestrita a acestei stari sufletesti extatic-euforice. In interioritatea poetului s-au deschis porti pana atunci incuiate; existenta ii dezvaluie intreg belsugul de farmece: viata se suprapune tuturor valorilor cunoscute pana atunci si sufletul patimas abia acum simte forta aripilor care-l vor transporta spre infinitul zarilor proaspat deschise. Aripi! Aripi! Viata mi-e o lacatuserie vulcanica Pe o curba intrerupta, in fata mi se intinde zarea. Cerul se lasa pe pamanturile albastre. Cand zici dedesubtul cerului intins, , e cum ai zice: si e cum ti s-ar raspunde si e cum ai fi sarutat pe frunte si ti s-ar strange mainile la cald. Starea euforica si de edenica existenta se spulbera, insa. Poetului nu-i e ingaduita viata tihnita, irosita in vegetare, si satisfactia placerilor gustate doar prin simturi: Ispitele usoare si blajine/N-au fost si nu sunt pentru mine. Este cuprins de nemultumire si de rusine, amintindu-si de cele petrecute in ultimul timp. De multe ori ti-a fost rusine/Sculandu-te cu soarele pe tine. Odata cu aceasta si femeia isi schimba fata, sensul, semnificatia: O, tu, aceea de alta data /Femeie raspandita-n mine/Ca o mireasma-ntr-o ...