Supratema Timpului La Eminescu

Eminescu isi merita pe deplin numele de cel mai mare poet roman, deoarece el atinge, prin opera sa, teme fundamentale ale omenirii.

Supratema lui Eminescu, cea care apare in aproximativ toate creatiile lui, este tema timpului.

Aceasta tema apare atat in poezia eminesciana, cat si in proza acestuia sub diferite imagini. Poetul se inspira din ideile lui Schopenhauer care prezinta timpul ca un prezent etern, trecutul si viitorul fiind posibile doar prin prisma prezentului.

Apar astfel diverse viziuni ale timpului, imagini lirice variate, ce infatiseaza timpul ca eternitate sau ni-l prezinta din perspectiva efemeritatii. Varietatea imaginilor lirice ale timpului apare ca o consecinta a genialitatii poetului. Acesta reia aceeasi tema privind-o din diverse aspecte, analizand-o in profunzime, oferindu-i diverse simboluri.

Observam astfel ca poetul are o imagine pozitiva asupra trecutului plin de glorie, de oameni ilustri si de faima: Cand privesc zilele de aur a scripturilor romane/ Ma cufund ca intr-o mare de visari dulci si senine. (Epigonii) Prezentul apare sub un aspect negativ cand poetul se refera la epigonii ce nu stiu sa pretuiasca pe predecesori. Prezentul este singura viziune a timpului care merita atentia omului deoarece Viitorul si trecutul/ Sunt a filei doua fete/ Vede-n capat inceputul/ Cine stie sa le-nvete. (Glossa) Doar prezentul poate fi schimbat, doar el prezinta importanta pentru ca trecutul este un moment deja trait, deci irecuperabil pentru om, in timp ce viitorul este o proiectie incerta, o prezumtie legata de idealurile omenesti care de obicei nu se implinesc.

Pentru poet nimic nu este nou si experientele se pot repeta la infinit chiar intr-un viitor la fel de nesemnificativ precum durata actuala, idee prezentata sub forma infatisarii lumii ca un teatru in care doar actorii se schimba: Alte masti, aceeasi piesa, / Alte guri, aceeasi gama. (Glossa). Timpul este prezentat sub forma neantului care ineaca pur si simplu omul: Precum pulberea se joaca in imperiul unei raze, / Mii de fire viorie ce cu raza inceteaza, / Astfel, intr-a vesniciei noapte pururea adanca, / Avem clipa, avem raza, care tot mai tine inca (Scrisoarea I) Nuvela filozofica Sarmanul Dionis are ca tema transmigratia sufletelor, a metempsihozei. Eminescu valorifica o idee a lui Schopenhauer, dupa care timpul si spatiul sunt manifestari ale substantei care se regenereaza vesnic, fiind compusa dintr-un numar de modele eterne, umbre ale individului fizic.

Prin vis, omul poate iesi din determinarile sale temporale si spatiale si devenind parte a totului, are posibilitatea de a trai simultan formele sale trecute sau viitoare, existente in substanta vesnica. Prin intermediul lui Dionis, poetul prezinta propriile gandiri si conceptii In fapta, lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista nici timp, nici spatiu ele sunt numai in sufletul nostru. Trecutul si viitorul e in sufletul meu () Daca lumea e un vis, de ce n-am putea sa coordonam sirul ...