Ștefan Octavian Iosif

Stefan Octavian Iosif (11 septembrie 1875, Brasov - 22 iunie 1913, Bucuresti), poet si traducator roman.

Studii liceale la Brasov si Sibiu, in epoca isi stabileste reputatia prin volumele: Patriarhale (1901), Romante din Heine (1901), Poezii (1902), Din zile mari (1905), Credinte (1905). Din initiativa lui Emil Garleanu, St. O. Iosif si Dimitrie Anghel, scriitorii tineri din Bucuresti s-au intrunit intr-o prima consfatuire de lucru in ziua de 13 martie 1908, alcatuind o comisie provizorie pentru elaborarea statutelor preconizatei Societati a Scriitorilor Romani. St. O. Iosif si D. Anghel se cunosc la Paris, in 1901, unde se aflau la studii. Temperamente total diferite, aveau totusi cateva trasaturi care ii uneau: amandoi erau poeti, nutrind o mare sete de instruire si afirmare literara si amandoi erau - structural vorbind - niste visatori si niste romantici. Desi psihologic se deosebeau, in plan mai larg se intalneau si se completau in chip fericit: pe cand interiorizatul St. O. Iosif se simtea atras de exuberantul Anghel, acesta din urma afla in persoana delicatului Iosif un fel de reper literar si temperamental, de care avea nevoie. Fiind si apropiati ca varsta (Iosif avea 26 de ani, iar Anghel 28), cei doi s-au imprietenit. O relatie benefica si pentru literele romanesti. Si-au luat un pseudonim - A. Mirea - sub care au inceput sa publice lucrari originale si numeroase traduceri din literatura franceza, ajungand in cele din urma sa semneze impreuna celebrul Caleidoscop al lui A. Mirea, volum aparut in 1908 si comentat de critica si istoria literara, atat la aparitie, cat si mai tarziu. Din pacate au iubit aceeasi femeie, pe Natalia Negru care se casatoreste intai cu Iosif, dar divorteaza pentru a se recasatori cu Anghel. Acesta din urma, intr-o criza de gelozie nejustificata, trage un foc de revolver in sotia sa. Natalia lesina. Anghel, crezand ca a ucis-o, si-a tras un foc de revolver in urma caruia a murit dupa cateva zile[1]. Natalia i-a supravietuit aproape 50 de ani.

...