Specificul național în literatură

Desi este firesc ca un popor asa de unitar si de vechi sa aiba trasatura lui diferentiala, punerea problemei notei specifice este primita de multi cu mare inimicitie.

Numai aceasta ne-ar indreptatii sa iesim din seaca enciclopedie. Sunt regiuni cosmopolite care produc genii, dar nu au literatura. Specificul fiind un element structural nu se capata prin conformare la o tinuta canonica. Determinarea specificului e in functie doar de gasirea nodului de compensatie. In jurul unui factor etnic stabil, se desfasoara in cercuri degradante cateva zone de specificitate. Ion Creanga e in nodul vital, dar balcanicul Caragiale nu, fara a deveni prin asta mai putin scriitor roman. I. L. Caragiale bunaoara e un trac, care nu ne reprezinta total, ci ingroasa numai una din notele noastre meridionale. Asta e un fel de a spune ca exista o specificitate totala si alta partiala, si ca un alogen chiar poate sa ne imbogateasca sufletul, deplasand putin punctul de echilibru. Asadar, specificistii adesea nu sunt cei mai specifici, ascunzand sub o teorie complexul lor de inferioritate etnica. Eminescu, Titu Maiorescu, Creanga, Cosbuc, Goga, Rebreanu, Sadoveanu, Blaga, ca romani puri fara discutie sunt consultabili pentru nota specifica primordiala. Examinand pe Eminescu, Creanga, Hogas, am vazut ca izbitoare la ei este regresiunea spre civilizatia de mod Regresiunea spre sat este o trasatura a Satelor vechi. De aceea teoria primitivitatii noastre trebuie sa cada. Romanul e nascut poet ! Inzestrat de natura cu o inchipuire stralucita si cu o inima simtitoare, el isi revarsa tainele sufletului in melodii armonioase si in poezii improvizate. Nimic dar nu poate fi mai interesant decat a studia caracterul acestui popor in cuprinsul canticelor sale, caci ele cuprind toate pornirile inimii si toate razele geniului sau . (V. Alecsandri, prefata la Poezia poporala, 1852) Alecsandri, Odobescu, altii in felul lor, cu tintura mai mult ori mai putin greceasca, sunt reprezentativi pentru ramura noastra meridionala.

Bolintineanu, Caragiale, Macedonski sunt traci. Prin ei lumea geto-carpatica face legatura cu familia obsteasca traco-getica si isi reaminteste de structura ei antic balcanica. Macedonski e si el un trac, cu linii slave. Intrat in echilibrul rasei el pune in valoare o nota umana implicita.

Indivizii din ramuara lui aduc prudentei noastre mirajul, fabulosul, constructia unei lumi artificiale, instinctul de lux necesar oricarei mari culturi, compensand miscarea de regresiune a carpatinilor. Tot el (impreuna cu Caragiale si congenerii, pentru cuine observa bine) aduce nota dantesca nu numai prin zborul deasupra paradisului terestru, panteistic al lui Eminescu. Specificul, ca si rasa, reprezentand un echilibru, e intr-o deplasare inceata dar continua. Determinarea lui se va face cu vremea si nu s-ar putea azi decat indica metoda si arunca sugestii. E un fel de a spune ca incepem a lua constiinta de noi ...