Relația dintre 2 personaje într-un roman interbelic realist - Ion

Liviu Rebreanu, prozator realist, a debutat cu nuvelele ,,Rusinea", ,,Prostii", etc. dintre care unele au reprezentat premisele viitoarelor sale romane cu tematica taraneasca. Romanul ,,Ion" aparut in 1920 dezvolta teme specifice realismului, precum banul zestrea, parvenirea, sprijinindu-se pe motivul literar al demnitatii individului. Avand o problematica sociala, romanul va aduce in prim-plan imaginea taranului arivist care vrea sa-si castige demnitatea prin intermediul averii. Saracia este perceputa de el ca un semn al umilintei sociale. Intamplarile al caror protagonist este Ion, sunt plasate in Transilvania, satul Pripas, la inceputul secolului al XX-lea, in timpul dominatiei Austro-Ungare.

Ion e personajul principal in romanul realist, ilustrand tipul arivistului, inrudit cu alte personaje celebre precum Dinu Paturica ("Ciocoii noi si vechi", Nicolae Filimon) sau Tanase Scatiu ("Viata la tara" Duliu Zamfirescu). Ana este personaj secundar, ilustrand tipul nevestei. Relatia dintre cei doi tineri este sortita esecului, deoarece iubirea este unilaterala. In timp ce fiica lui Vasile Baciu il iubeste sincer pe Ion, tanarul doreste sa ajunga doar la averea ei. Casatoria va adanci asadar instrainarea dintre cei doi tineri. Personajele sunt caracterizate prin modalitati specifice operelor realiste: direct de catre narator sau indiriect prin actiune, comportament, gesture, limbaj.

O prima scena care anunta relatia dintre cei doi apartine capitolului "Inceputul". Aflati la hora tinerii se retrag sub un nuc. Comportamentul lui Ion scoate in evidenta capacitatea acestuia de a disimula: rosteste vorbe amagitoare "bautura e dulce, Ano, ca gura ta" si face gesture indraznete "ii trece bratul pe dupa mijloc si o saruta". Naratorul precizeaza de la inceput ca Ana nu ii e draga si ca tanarul o iubeste pe Florica, dar Ana are case, locuri si vite. Daca sentimental lui Ion fata de Ana e cel de mila, fiica lui Vasile Baciu se simte atrasa de flacau. Portretul ei fizic construit direct de narator ii pune in evidenta uratenia, singura ei vina: "buze subtiri, dinti cu strungulete, fata lunguiata si arsa de soare". Portretul ei moral surprinde nu numai naivitatea fetei, ci si emotivitatea ei, ea i se destainuie lui Ion, spunandu-i ca tatal vrea sa o marite cu George Bulbuc.

Cea de a doua scena exprima degradarea relatiei Ion-Ana, prezantandu-i pe acestia la nunta lui George cu Florica. Ana e la fel de emotiva ca in prima scena, iar naratorul insista asupra trasaturilor ei fizice: "galbejita si uscata la obraji, surade rusinata cu un zambet inghetat". Nevasta lui Ion isi ascunde gelozia, fiind preocupata acum de modul in care este perceputa de sateni si de rusinea pe care i-o pricinuieste Ion "cu ochii infipti ca niste lipitori in Florica". Rusinea Anei se schimba intr-o "greata inabusitoare". Portretul lui Ion se modifica, accentuand imaginea arivistului: "paseste rar si poarta pe cap o caciula ca o creasta neagra de cocos", "e ca un dulau gata sa muste, ca un taur lacom". El merge spre casa alaturi de Ana ca si cum nu ar cunoaste-o. Replica lui Ion la amenintarea Anei, "am sa ma omor", exprima indiferenta barbatului si instrainarea dintre cei doi soti, "dar omoara-te dracului ca poate asa o sa scap de tine". Scena are valoare anticipatica, anuntand desfasurarea evenimentelor ulterioare. Ana se va spanzura in grajd, dar moartea ei nu va starni ecou nici in randul animalelor: "Joiana continua sa mestece nestingherita". Asa cum sesiza si George Calinescu "in acele timpuri femeia reprezinta doua brate de munca, e o producatoare de copii si o aducatoare de zester. Odata criza erotica incheiata ea nu mai reprezinta nimic pentru barbat". Ana e un personaj care esueaza ca in toate romanele realiste. Ion, taranul arivist, va esua si el, desi pare a fi un invingator in lupta cu pamantul.

In opinia mea destramarea relatiei dintre Ana si Ion e previzibila, deoarece casatoria nu se realizeaza pe fundamentul iubirii, ci pe cel al intereselor material. In acele vremuri "materialiste" cum le numea Laura Herdelea, omul crede ca iubirea poate lipsi dintr-o casatorie. Deznodamantul romanului sanctioneaza acest tip de mentalitate, care persista si azi in saptiul romanesc.