Raraul De Geo Bogza

Autorii de reportaje sint gazetari. Geo Bogza a creat o specie literara situata intre reportajul gazetaresc, ce se bazeaza pe infor- matia exacta, culeasa fa fata locului si transfigurarea artistica realitatii investigate. Scriitorul a intemeiat astfel reportajul litera pentru care a dovedit un deosebit talent.

In vechea civilizatie carpatina muntele nu a fost doar o forma de relief ci o posibilitate a apropierii de zei. Chiar daca zeii au fost uitati, anumiti munti si-au pastrat pina in timpurile moderne pres tigiul, datorita importantei lor in viata oamenilor si maretiei geo logice care-i singularizeaza. Rataul este unul dintre acesti munti ramasi mirifici. Calatorul se apropie treptat de Rarau, cunoscmdu-1 mai intii din faima ce-1 anunta de departe. Frazele consemneaza in con- structii antitetice dependenta de munte: Soarele rasare sau apune pe Rarau, norii se aduna sau se imprastie de p e Rarau; Moldova si Bistrita curg de o parte si de cealalta a Raraului, turmele urca sau coboara de pe Rarau. Aceasta miscare in dublu sens, ca un imens balans intre cer si pamint, este exprimata printr-o muzica litate de poem in proza, ca o transhumanta a cuvintelor.

Scriitorul precizeaza el insusi multele semnificatii ale realitatii vazute in fraze sintetizatoare, pline de poezie: O intreaga lume (. ) graviteaza in jurul Raraului, in jurul masei lui enorme si li nistite, incoronata cu piscuri albe de calcar sau: Raraul repre zinta dimensiunea fundamentala a lumii, latura cosmica a vietii si a istoriei. Muntele e urias, puternic, linistit, regal, existind de la inceputul lumii si constituind un reper cosmic. Unind cerul cupa-mintul (se inalta de pe fundul lumii spre cer), el integreaza pe om cosmosului. E comparat cu o inima puternica si cu o frunte - centrele vitale ale simtirii si fanteziei omenesti fiind ridicate la scara universala. Integrind in cosmos, in Marea Natura, existenta - omeneasca, Raraul imortalizeaza formele ei materiale si spirituale. Cintecul mioritic s-a nascut pe virf de munte.

Partea a doua a reportajului literar se deschide cu un adevarat poem al muntelui, o rostire melodica, marcind cu pauze propo zitiile cu valoare de vers. Dispunerea enumerativa e adoptata de scriitor, ca procedeu al sugestiei de infinitate. Revine miscarea do-moala in sus si in jos, intr-o parte si in cealalta a spajiului si a cuvintelor care-1 cinta: Apele curg la vale, muntii urca spre cer, culorile lumii sint vii, iar zvonurile ei clare. Mesteceni ard, asemeni unor luminari albe, in enorma catedrala a padurilor.

La intervale rare, clinchetul talangilorpicura in auz, fiind curgerii timpului cea mai dulce masuratoare. Talazuirea blinda, clatinarea talangii care masoara timpul, dau senzatia de neschimbare, de vesnicie, de ti nerete fara batrinete: O tinerete a firii, ce nu se trece macar o clipa, suie din vai spre cele mai inalte culmi. Dupa consideratiile mai generale de la inceput, asezate ca un frontispiciu, imaginea muntelui devine mai ...