Pravale baba

Ionel Teodoreanu este cunoscut mai ales ca autor al romanului La Medeleni, una dintre cele mai frumoase carti despre copilarie si adolescenta, desfasurata intr-o Moldova tihnita, senina, patriar hala, in care oamenii traiesc in armonie si zimbet, aflindu-se parca de-a pururea in vacanta. Copilaria personajelor lui Teodoreanu nu cunoaste umbre, asprimi, conflicte dureroase, ci stirneste o ne istovita incintare, vrajindu-1 in primul rind pe naratorul care o invaluie in torente de metafore; ele creeaza o alta realitate, dea supra faptelor si lucrurilor, o atmosfera poetica, imaginativa, calda, nas-cuta din candoare. Sentimentele. si imaginatia poetica, place rea dialogului viu si a asociatiilor nenumarate estompeaza adesea filonul narativ in favoarea unor desfasurari scenice vazute minu tios, a unui stil direct, liricizat. Un text in proza deruteaza mai ales prin intindere si diversi tate; se cuvine sa gasim principii de ordonare care sa capteze con tinutul: situatii, intimplari, descrieri, dialog, figuri de stil. in cazul naratiunii, pentru ca Fravale-Baba este o naratiune, prima ope ratie este stabilirea unor secvente narative, care se dovedesc la a-cest autor destul de unitare: plecarea de acasa sub ochii mamei, drumul, asteptarea in curtea scolii, formarea grupului care va fi clasa intii, cunoasterea invatatoarei, lectia. insasi aceasta enume rare ne indica drept protagonist nu un copil, desi Fanuta pare eroul principal, ci grupul de copii.

Grupul traieste in jjagina prin deosebiri (Multi au tacut niz nai; altii s-au codit; altii au dat din cap cu da si ba; iar altii au vestit cu toata gura ca ei stiu de-acasa. ), prin contraste (Fanuta si baiatul primarului) prin exceptii (Stefan Damaschin de la Prava-le-Baba), dar mai ales prin reactii identice: copiii se imbulzesc, privesc uimiti peretii cu planse, simt mirosul strain al cladirii, stau nehotariti asteptind drum, urmaresc avid ce se intimpla, con firma evidentele, cad pe ginduri, se bucura ca nu sint in pielea celui scos la tabla, nu inteleg intrebarea, se mira, casca, bucurosi ca nu-i cu banat, rid intr-un glas; ii stapineste emotia si dezorien-trarea, pentru ca intrind in acest grup, creat sub ochii cititorului, copilul care iese din unicitatea lui de acasa, Fanuta devine Stefan Damaschin, numele e rostit intreg, li se vorbeste ca unuia singur. Relatat in acest fel, continutul isi pierde orice frumusete, fiindca evenimentele sint foarte obisnuite, recognoscibile. Autorul vede insa totul de la inaltimea copilului, el are, cum spune Calinescu, o extraordinara memorie a copilariei.

Copiii descopera lumea si ochii lor sint atintiti mereu in afara, senzatiile lor sint extrem de yii, lucrurile li se dezvaluie ca niste miracole. De aceea si naratorul ii va privi din exterior, nu dinauntrul sufletului si gindurilor lor, pentru ca aceasta interioritate la virstele mici nici nu exista. Sa urmarim prin ce mijloace se realizeaza aceasta exterioritate. Este vorba de descriere, dialog si de ...