Povestea lui Harap-Alb - temă și viziunea despre lume

Ion Creangă rămâne cea mai spectaculoasă şi originală voce apărută în literatură română din secolul al XIX-lea, autor al unei opere rapsodice în care se manifestă un scriitor cult, o conştiinţă spontană, un moralist clasic, dublat de o jovialitate cuceritoare. Garabet Ibrăileanu îl numeşte “un Homer al nostru”, opera sa fiind o epopee în care trăiesc credinţele, datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala, filozofia poporului.

Una dintre operele reprezentative ale lui Ion Creangă este “Povestea lui Harap-Alb”, apărută în revista “Convorbiri literare”, în anul 1877.

Din punctul de vedere al curentului literar, opera aparţine realismului, întrucât incipitul are în vedere descrierea mediului şi fixarea coordonatelor spaţio-temporale, evenimentele sunt prezentate în mod cronologic, secvenţele sunt înlănţuite, iar personajul este înfăţişat în evlolutie, transformându-se pe parcursul acţiunii.

În ceea ce priveşte construcţia discursului epic din basmul “Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă, se remarcă prezenţa elementelor de compoziţie, dintre care se menţionează următoarele: titlul, incipitul, construcţia subiectului şi finalul.

Titlul basmului “Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă, este primul element de construcţie important pentru discursul narativ şi reprezintă o cheie care ne introduce în spaţiul acţiunii.

Din punct de vedere morfologic, titlul este alcătuit dintr-o sintagmă, ce are în componenţa sa un substantiv comun articulat hotărât “povestea” şi un substantiv propriu “Harap-Alb” precedat de articolul proclitic “lui”. Numele personajului are sensul de "rob alb", deoarece "harap" înseamnă "negru, rob" şi reprezintă un oximoron.

Acest titlu este unul sugestiv şi este în concordanţă cu mesajul narativ, fiindcă ne indică numele personajului principal. El a dobândit acest nume după ce a fost păcălit de către Spân, idee ilustrată în citatul “Fiul craiului, boboc în felul sau la trebi de aieste, se potriveşte Spânului şi se bagă în fântână, fără să-l trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla". Naiv, lipsit de experienţă şi excesiv de credul, fiul craiului îşi schimbă statutul din nepot al împăratului Verde în acela de slugă a Spânului, după cum se poate observa în exemplul "D-acum înainte să ştii că te cheamă Harap-Alb, aista ţi-i numele, şi altul nu.". Această relaţie titlu-text reiese şi din construirea câmpului semantic, prin intermediul termenilor “slugă”, “stăpâne”.

Acest titlu este adecvat creaţiei narative, are valoare de simbol prin termenul “Harap-Alb” şi desemnează mesajul operei referitor la naivitatea personajelor.