Poema În oglindă comentariu

Poema in oglinda, aparuta in volumul Plumb (1916), explica in buna masura mecanismul reflectarii in universul poetic bacovian, felul in care elementele spatio-temporale exterioare devin peisaj interior si perceptie sinestezica in maniera simbolista: in salonul plin de vise, / in oglinda larg-ovala incadrata in argint, / Bate toamna, / Si gradina cangrenata, / in oglinda larg-ovala incadrata in argint. Procedeul este de mise en abime, de lume reflectata in oglinda, in semnificatiile ei profunde. inca din prima strofa, oglinda isi defineste rolul esential in spatiul poetic, complex, continuat in tot textul, cuprinzand mai multe unghiuri de reflectare: oglinda - axa de simetrie intre planul real, in dezagregare, contaminat de trecerea timpului (Bate toamna, / Si gradina cangrenata), si cel ireal, antinomic, proiectie onirica a eului, in salonul plin de vise; oglinda - poarta de trecere, de corespondenta intre spatiul exterior, al unei naturi in agonie lenta, discreta, si cel interior, devitalizat si el prin personaje melancolice, prin atitudini livresti, prin atmosfera decadenta de final de epoca, in care o muzica lenta, de clavir prafuit, uneste, in melodia ei obosita, un plans discret al timpului universal; oglinda - reflectare antinomica a starii de spirit a membrilor cuplului, eu si tu, ea, ostenita, pierduta, coplesita de melancolia sfarsitului povestii lor de dragoste, el proiectand inca iluzoriu poema roza a iubirii viitoare, pana cand, trecand din planul imaginar in cel real, in gradina devastata, se cufunda in peisajul sepulcral, intr-un mormant cu tente vag mioritice sau eminesciene: insa pal ma duc acuma in gradina devastata/ Si pe masa parasita - alba marmora sculptata -/ In vesmintele-mi funebre, / Ma intind ca si un mort. / Peste mine punand roze. Hon palite. -ntarziatc/ Ca si noi. in toata aceasta rotire muzicala de sensuri ale decadentei naturii cangrenate, devastate de toamna si ale prabusirii visului de iubire sub efectul unei melancolii inexplicabile, ca un mal du siecle, versul in oglinda-ovala incadrata in argint revine ca un laitmotiv al poeziei, regland nuantele, corespondentele, recompunand mereu, precum oglinda magicianului atemporal, hybrisul miscator al lumii, confundand planurile, starea agonica a naturii, sub semnul culorii violete dominante, si atmosfera obosita a unei povesti de dragoste spre stingere. Starile acestea, comunicante prin apele oglinzii, se confunda, se transfera, intr-o sinestezie totala, protagonistilor, eului liric, el insusi receptacul, oglinda a unei complexe stari de spirit.

Amanuntele, imponderabilele acestui spatiu virtual al oglinzii se armonizeaza perfect, poezia avand, de asta data, acea cadenta muzicalii specific simbolista, relevanta pentru corespondentele depline dintre elementele cadrului exterior si trairile lirice. Toamna, vazuta ca un imens depozitar al starilor de tristete, bate o cadenta irepresibila a trecerii, a timpului, gradina este ...