Plumb De George Bacovia

Previzualizare referat:

Extras din referat:

G. Bacovia este considerat unul dintre marii precursori ai poeziei moderne (N. Manolescu); poetul s-a afirmat cu precadere insa in mediul simbolist, in care isi afirma propriul eu: se simte strain nu numai de lume, dar si de sine insusi. (N. Manolescu) Plumb a fost publicata in revista Versuri, fiind semnata George Andoni; a fost inclusa apoi in vol. Plumb (1916). Compozitional, discursul liric se organizeaza pe doua planuri: exterior (sicriele de plumb, flori de plumb, cavou, coroanele de plumb) si interior (amorul meu de plumb, si-am inceput sa-l strig). De fapt, primul catren sugereaza planul exterior, iar al doilea catren - pe cel interior.

Cuvantul-cheie al poeziei este plumb, care apare de trei ori in fiecare strofa si care, in acelasi timp, reprezinta titlul. Substantivul plumb are drept corespondent in natura un metal cenusiu, greu, care sugereaza apasarea sufleteasca, monotonia, angoasa eului liric ce se simte captiv intr-o realitate confuza, apasatoare, ostila (realitatea exterioara se reflecta in cea interioara si invers). In textul poeziei predomina semen cu relevanta la nivelul sugestiv. Astfel, cele mai multe verbe (dormeau, stau, atarnau) sunt la timpul imperfect, un timp durativ, ce sugereaza neimplinirea si aspiratia permanenta spre un final eliberator.

Atrage atentia verbul dormeau, din inceputul poeziei care are ca sensuri constative evadarea din realitate si moartea.

De altfel, intregul univers liric bacovian se plaseaza sub semnul somnului, vazut ca o realitate incerta intre viata si moarte.

In primul catren, verbul se afla la persoana a III-a plural, cu valoare generalizatoare si este asociat cu adverbul adanc (conotatia mortii), iar in al doilea catren, verbul este folosit la persoana a III-a singular, asociat cu epitetul intors (conotatia esecului), este evidenta reflectarea realitatii interioare in cea exterioara si invers.

Sintagma stau singur simbolizeaza solitudinea eului liric, golul sufletesc, nevroza, care contribuie la conturarea relatiei cu realitatea exterioara.

Universul exterior este unul sufocant, in care eul liric nu poate comunica spiritual si afectiv cu nimeni. Senzatia de spatiu inchis este intarita de sintagma coroanele de plumb, ce simbolizeaza esecul existential; cuvantul plumb, care apare la sfarsitul primului vers din primul catren, se reia la sfarsitul ultimului vers al catrenului, conotatia fiind aceea a spatiului inchis dar si a unui univers interior incatusat.

Restrangerea sferei semantice urmareste reflectarea reciproca a celor doua realitati. Astfel, substantivul cavou din prima strofa este substituit in strofa a II-a prin substantivul mort, iar vant prin frig, ca senzatie pe care o resimte fiinta poetului.

Participiul intors din versul Dormea intors amorul meu de plumb ambiguizeaza discursul liric, amintind de sintagma blagiana intoarcerea cu fata spre apus, ce sugereaza moartea.

Eul liric a esuat si in ...

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Plumb De George Bacovia - Varianta 5
    • Referat.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Nu
Anul redactarii:
2007
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
2 pagini
Imagini extrase:
2 imagini
Nr cuvinte:
958 cuvinte
Nr caractere:
5 751 caractere
Marime:
9.66KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Liceu
Tip document:
Referat
Materie:
Limba și Literatura Română
Tag-uri:
poezie, motive, teme
Predat:
la liceu
Sus!