Plumb De George Bacovia

Simbolismul este o miscare artistica si literara de la finele secolului XIX, care se opunea naturalismului si Parnasianismului, potrivit caruia valoarea fiecarui obiect si fenomen din lumea inconjuratoare poate fi exprimata si descifrata cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent. In literatura romana simbolismul patrunde prin poemele si textele teoretice ale lui Alexandru Macedonski. Alti reprezentanti sunt Stefan Petica, Ion Minulescu si mai ales George Bacovia, care foloseste poezia simbolista drept pretext, pentru a creea o poezie metafizica, cu nuante expresioniste sau existentialiste.

In cele doua catrene ale acestei poezii, sunt reunite motive si stari sufletesti specifice acestui poet: moartea, prabusirea, frigul, somnul, pustiul, singuratatea, apasarea. Titlul poeziei are mai multe sensuri si anume : un sens concret (plumbul) sugereaza o serie de stari sufletesti abstracte. Plumbul are culoare cenusie si o greu tate mare. Cenusiul ar putea sugera plictisul, monotonia si uratul care caracterizeaza lumea bacoviana.

Titlul reuneste astfel mai multe semnificatii: monotonia existentiala, apasarea sufleteasca, plictisul, caderea. Pasarea cu aripi de plumb din finalul poeziei, sugereaza prabusirea, imposi bilitatea zborului, boala si moartea.

Din punct de vedere fonetic, se apeleaza la p si b , consoane explosive si exprima caderea cu zgomot; l este o consoana vibranta, m consoana nazala, iar u este vocala grava. Poezia Plumb, scrisa de George Bacovia contine doua planuri : unul interPoezia Plumb, scrisa de George Bacovia contine doua planuri : unul interior si unul exterior. Planul exterior consta in prezentarea cimitirului si a cavoului, iar cel interior prin prezentarea mortului, a iubirii.

In cele doua catrene ale poeziei sunt utilizate cuvinte din sfera semantica a mortii precum : coroane; cavou; flori; mort; frig; dormea; sigur. Tema poeziei este o tema ce se repeta in mod obsesiv in lirica bacoviana : moartea.

Multitudinea elementelor mortii, conexiunea dintre planul interior si cel exterior, prin conjunctia si, accentueaza tema, generalizarea atmosferei de moarte. Sintagma stam singur in cavou sugereaza singuratatea, iubirea ce i-a sfasiat sufletul, un spatiu inchis din care nu poate iesi. S-a inchis in mod voit in acel cavou, nu mai doreste sa iubeasca, se simte in imposibilitatea de a mai lua viata de la capat. Actiune continua, o realitate continua prin verbul stam , o realitate monotona. Realitatea inconjuratoare preia starea sufleteasca sinistra, deranjanta, dezolanta, persistenta, parca nu se mai sfarseste zgomotul coroanelor, dezvoltand senzatia de frig, de teama. S-a izolat in mod voit, ca sa nu mai auda ceea ce se vorbeste in jurul sau, dar totusi aude si zgomotele din exterior, ceea ce ii demonstreaza ca nu este desprins total de realitate, oricat si-ar fi ...