Ploaie Mare De Vasile Voiculescu

Vitalitatea naturii, surprinsa ca o manifestare a dumnezeirii, incanta pe poetul traditionalist, care compune imagini auditive si vizuale intr-o avalansa de senzatii diverse, intr-un spectacol al dezlantuirii stihiilor: O ploaie mare si un haos s-au asternut pe lume! / Bat ingerii in tobe de nori, si Dumnezeu/ Cu fulgere isi scrie pe ceruri al sau nume, / Iar trasnetul rosteste, citind, cuvantul greu. La acest spectacol al naturii dezlantuite participa intreaga divinitate, Dumnezeu trimitandu-si ingerii sa regizeze imensul spectacol celest: haosul si ploaia rescriu coordonatele unui imaginar potop, regenerarea naturii fiind un fenomen continuu. Dumnezeu este vazut in sensul mitologiilor pagane, ca stapan al fulgerelor, scriindu-si numele pe cer, iar trasnetul este o stihie neimblanzita ce ii rosteste numele, cuvantul greu. Strofa a doua se intoarce simetric catre linistea calma a firii, intr-o gradatie descendenta: Abia spre miezul noptii s-alina-ncet furtuna. / Rar picuri de pe ramuri mai cad rasunatori. / I-atat de ud si rece pamant si cer, ca luna/ isi leapada nestoarsa camasa ei de nori. La intreaga simfonie a naturii participa elementele terestre si cosmice, pamantul, cerul si luna, surprinse intr-un spectacol plin de maretie si de grandoare.

Teme si motive ale poeziei Ploaie mare Regenerarea naturii, vazuta in continua schimbare.

Participarea puterilor divine, a ingerilor si a lui Dumnezeu, la acest spectacol de o frumusete unica.

...