Percepția critică asupra romanului Enigma Otiliei

Prin romanul Enigma Otiliei, George Calinescu a contribuit la combaterea opiniei conform careia criticii literari sunt incapabili sa creeze. Opera literara poarta, totusi, amprenta conformatiei de critic a autorului.

De-a lungul timpului, atat parerea publicului si a specialistilor in ceea ce priveste valoarea romanului, cat si incadrarile acestuia in curente si miscari literare, sau aprecieri la adresa diverselor tehnici folosite, au variat considerabil. In 1938, Pompiliu Constantinescu decreta: Autorul a procedat clasic, cu metoda balzaciana a faptelor concrete, a experientei comune, fixand in niste cadre sociale bine precizate o fresca din viata burgheziei bucurestene. Nimic livresc, nimic inventat in atmosfera in care personajele evolueaza: impresia de realism este covarsitoare. Romanul era, deci, incadrat in curentul clasicist prin rigurozitatea constructiei subiectului. De asemenea, puternicele influente balzaciene nu puteau trece neobservate: motive specifice (motivul paternitatii, motivul mostenirii), tipuri umane consacrate (avarul, ingenua, arivistul, intelectualul blazat, fata batrana, baba absoluta), tehnica detaliului folosita in caracterizarea personajelor prin descrierea amanuntita a decorului casnic: strada construita de zidarii italieni, casa lui mos Costache, apartamentul lui Pascalopol, casa familiei Tulea. Fresca Bucurestiului burghez este conturata atat de aspectele sociale, cat si de cele care trateaza familia (relatiile intre soti, relatiile parinti-copii, etc). Ion Negoitescu constata ca romanul induce cititorului un anumit sentiment, considerat, poate, de multi, firesc: In tot timpul lecturii persista impresia de joc epic, de mecanic si nu de organic, de masinarie perfecta, uluitoare in precizie, imitand viata pana la iluzia formala. Acest aspect contribuie la delimitarea celor doua planuri narative ale operei: lupta pentru mostenire si, respectiv, evolutia lui Felix. Senzatia de care vorbeste Ion Negoitescu este, bineinteles, data de primul din cele doua planuri, mai exact de rutina puternica dupa care se scurge existenta membrilor clanului Tulea. Acestia au o existenta monotona, fiecare zi fiind umpluta cu aceleasi activitati: Aurica isi continua tentativele de a-si gasi un sot prin nesfarsitele sale plimbari pe Calea Victoriei, Titi copiaza aceleasi desene in acuarela, Simion brodeaza nestingherit vreun gherghef, asumandu-si astfel rolul sotiei si lasand-o pe Aglae la conducerea familiei. Autorul a potrivit minutios rotitele acestui perpetuum mobile burghez, pentru ca, o data inceputa miscarea sa, sa-l poata analiza in voie prin ochii lui Felix, in timp ce viata personajelor se desfasoara in acelasi mod pana la sfarsitul romanului.

Paul Georgescu observa, analizand formula de roman a lui Calinescu, atenuarea clasicismului prin realism; tendinta generala a operei este clasicista, cu fioruri romantice integrate; romanul este o tragedie in sensul ca actiunea decurge necesar din caracter, dublat de ...