Omagiu Lui Eminescu

Filosofia este unicul mod de a depasi conditia de muritor si chiar de a o transforma in nemurire (Seneca De brevitate vitae) Eminescu, eternul Eminescu Eminescul nostru cel de toate zilele si din toate locurile Peste tot unde au trecut pasii Luceafarului, au lasat urme din pulbere de stele.

Nenuritorule, Eminescu, da-mi aceasta onoare sa-ti vorbesc cateva clipe. Iertate fie-mi modestele mele incercari Au trecut peste o suta saisprezece ani de cand Eminescu pare a nu scrie. Multe dintre manuscrisele sale inca n-au ajuns la tipar. O revelatie e Eminescu in continua desfasurare. Atat din adancul de frumuseti incontestabile ale textelor, cat si din comoara ce inca mai sta ascunsa in caietele sale-vreo 9000 de pagini-donate de Titu Maiorescu Academiei Romane in 1902. De la Eminescu orice rand, orice gand poate ascunde o scanteie de cer! Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar Oare care alte cuvinte reflecta mai bine intreaga existenta a geniului neinteles, a marelui nostru poet national? Au trecut peste o suta saisprezece ani de cand Eminescu nu mai trece pe langa plopii fara sot. Atunci cand trecea, cine nu il cunostea, draga lui iubita, azi, daca ar trece, n-ar mai fi om din neamul lui sa nu il cunoasca De ce? Pentru ca Mihai Eminescu este numitorul comun al sufletului poetic al neamului romanesc. Eminescu e nascatorul nostru de ganduri care ne-a invatat un grai al minunii: limba Eminescu, fara de care multe ar fi ramas si ar ramane neintelese si bucuria adancurilor din om n-ar fi ajuns niciodata sa iasa la lumina pamantului.

Au trecut peste o suta saisprezece ani de cand, dupa ce si-a revarsat toata comoara de scantei ale mintii lui nepereche, peste lume, lui Eminescu i s-a indeplinit dorul de a trece dincolo in linistea serii. Dar de atunci, in loc sa se odihneasca undeva, la marginea marii in tihna rasare noapte de noapte pe bolta culturii romane, intocand in stralucire toate stelele. Nu are parte de repaus si e bine. E soarta nemuritorilor.

Au trecut peste o suta saisprezece ani de cand respiram Eminescu si fruntea ne-a crescut ca a lui pe cand il citim, crestem cu Eminescu si vom mai creste mii de ani, dar nici unul dintre noi nu va ajunge la inaltimea lui, acolo sus, a Luceafarului. El va ramane in veci. Unicul. Luceafarul. Eminescu e darul Providentei facut romanilor. Pentru miile de usi ale miilor de ani ce vor mai veni, romanii au o cheie cu care vor deschide veacurile si vor intra in ele cu fruntea sus, cu frunte de luceafar. Avem in Eminescu pasaportul fara data de expirare al romanlor, spre viitor! Peste tot unde au trecut pasii Luceafarului, au lasat urme din pulbere de stele.

Studiat chiar si in literatura universala, elogiat de critici ca cel mai mare poet romantic al tuturor timpurilor, Eminescu nu va putea fi apreciat la adevarata sa valoare pe durata vietii, iar de intelegere nu va avea parte decat de la prea putini dintre contemporanii sai.

Creatia sa literara incomparabila este cea care ...