Nopți la Serampore - particularități de structură și compoziție

Prin dificultatea de a delimita cu exactitate, literatura fantastica poate fi comparata cu poezia, insusirea de baza a fantasticului reprezentand-o varietatea, multitudinea de aspecte sub care el se poate manifesta. Facilitand accesul catre o serie de lumi necunoscute, literatura fantastica dobandeste o misterioasa putere de atractie, lectura devenind o antrenanta aventura a spiritului.

Fantasticul exploreaza spatiul launtric; el este legat de imaginatie si exprima iesirea din automatismele zilnice, abandonarea rutinei, visul treaz al individului. Se stabilesc astfel relatii intre normal si supra-normal. Nuvela intitulata Nopti la Serampore se incadreaza in proza fantastica a lui Mircea Eliade si apare in 1940, intr-o placheta, alaturi de nuvela Secretul doctorului Honigberger. Tema operei Nopti la Serampore o constituie o experienta existentiala neobisnuita, pe care o traise naratorul atunci cand era tanar si anume iesirea din timpul si din spatiul real, dezvaluind tainele aflate in India, prezentandu-ne ceva din taramul nevazut. In sens larg, prin fantastic se intelege ceea ce este creat de imaginatie, ireal, plasmuit. Conform opiniei lui Tzvrtan Todorov, conditia dobandirii fantasticului pur consta in perfecta impletire dintre straniu si miraculos. Caracterele specifice fantasticului in proza lui Eliade, trasaturile lui sunt: faptul ca este un fantastic de tip erudit autorul facand apel la stiinta, istorie, psihianaliza, filozofie, si, in special, la mituri. Tema principala a fantasticului lui Mircea Eliade este relatia dintre sacru si profan.

Tzvetan Todorov face o subtila analiza a func?ionarii fantasticului: Intr-o lume care este evident a noastra, cea pe care o cunoastem, fara diavoli si silfide si fara vampiri, are loc un eveniment care nu poate fi explicat prin legile acestei lumi familiare. Cel care percepe evenimentul trebuie sa opteze pentru una dintre cele doua solu?ii posibile: ori este vorba de o inselaciune a simturilor, de un produs al imaginatiei, si atunci legile lumii raman ceea ce sunt, ori evenimentul s-a petrecut intr-adevar, face parte integranta din realitate, dar atunci realitatea este condusa de legi care ne sunt necunoscute. In mare, nuvelele fantastice ale lui Mircea Eliade se inscriu in formula propusa de Tzvetan Todorov, cu precizare ca, cititorul roman, profund cunoscator al miturilor, al simbolismului religios, intelege fantasticul ca sacru ce se releva prin hierofanii - manifestari concrete.

Ca si in alte opere ale lui Mircea Eliade, fantasticul apare ca o ruptura in ordinea fireasca a lucrurilor (din noaptea ciudatei intamplari sau, poate, a unui vis avut de narator). Astfel, drumul, tipatul femeii din padure, ratacirea celor trei prin jungla, infatisarea spectrala a lui Dasa si a celor din casa lui, modificarea curgerii timpului (care,, sare inapoi cu o suta cincizeci de ani) tin de fantastic.

De asemenea, si de data aceasta, fantasticul apare si se manifesta in cadrul ...