Mesterul Manole, personajul principal in jurul caruia se polarizeaza actiunea si semnificatia baladei, reprezinta simbolul omului mistuit de focul creatiei, care intelege necesitatea jertfei pentru realizarea unei opere valoroase si durabile.
Manole este unul dintre cei zece mesteri mari, a carui pricepere este superioara celorlaltor, lucru sugerat chiar din primele versuri ale baladei: Noua mesteri mari, / Calfe si zidari, / Si Manoli, zece, / Care-i si intrece, fiind si singurul caruia i se precizeaza numele.
Dorinta lui arzatoare de a construi ceva unic prin frumusete si maretie se intalneste cu dorinta lui Negru-Voda, care vrea sa fie ridicata monastire-nalta/Cum n-a mai fost alta. El este neinteresat de promisiunile de imbogatire si amenintarile voievodului, insa este foarte deznadajduit cand vede ca zidurile se surpa si nu isi poate realiza visul.
Dintre toti, Manea este alesul destinului si al divinitatii, deoarece numai lui i se releva posibilitatea construirii manastirii.
O soapta de sus comunica cu mesterul si ii arata calea jertfei prin care zidurile sa nu se mai surpe, fapt ce reiese din versurile: Stiti ce am visat/De cand m-am culcat? /O soapta de sus, /Aievea mi-a spus/Ca orice-am lucra/Noaptea s-a surpa, /Pana-om hotari/In zid de-a zidi/Cea-ntai sotioara, /Cea-ntai sorioara, / Care s-a ivi/Maini in zori de zi, /Aducand bucate/La sot ori la frate. Este un om neobisnuit, acceptand orice jertfa, chiar si a sotiei sale. Are o impresionanta tinuta morala, legandu-se prin juramant alaturi de mesteri pentru a pastra taina si avand corectitudinea de a-si respecta juramantul: Noi sa ne-apucam, /Cu toti sa giuram/Si sa ne legam/Taina s-o pastram! Manole are un moment de slabiciune omeneasca, izvorata din dragostea pentru Ana. Durerea sufleteasca ce il cuprinde, vazandu-si sotia venind, il determina sa implore puterea cereasca s-o opreasca din drum: Cat el o zarea, /Inima-i sarea, /In genunchi cadea/Si plangand, zicea: /-Da, Doamne, pe lume/O ploaie cu spume, /Sa faca paraie, /Sa curga siroaie, /Apele sa creasca, /Mandra sa-mi opreasca, /S-o opreasca-n vale, /S-o-ntoarca din cale! Mesterul dovedeste ambitie, tenacitate, tarie de caracter si stapanire de sine, caci, desi sufera cumplit, isi indeplineste vocatia creatoare. Vazand ca destinul hotarase alegerea Anei ca jertfa, el face ca implinirea lui sa nu para o condamnare si, cu tandrete, menajand sensibilitatea fiintei iubite, o ia pe Ana, facand sa para zidirea ei doar o gluma, versurile urmatoare relevand acest lucru.: Mandra-si saruta. /In brate-o lua, / Pe schele-o urca, /Pe zid o punea/Si, glumind, zicea: /Stai, mandruta mea, /Nu te sparia/Ca vrem sa glumim/Si sa te zidim! . Sufletul sau este sfasiat de durere, lucru ce reiese din faptele sale: ofta, tacea, turba. Construirea manastiri nu secatuieste elanul si capacitatea creatoare ale lui Manole, deoarece, afirma, in fata voievodului, ca poate realiza ceva superior, caracterizandu-l orgoliul creator si aspiratia catre ...
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.