Moara lui Califar

Gala Galaction (1879-1961), pe numele sau adevarat Grigore Pisculescu, este deopotriva memorialist, prozator, traducator. Principalele nuvele si povestiri sunt Clopotele din Manastirea Neamtu (1916), De la noi, la Cladova (1924), Caligraful Tertiu (1929), Nuvele si schite (1934). Romanele scriitorului sunt Roxana (1930), Papucii lui Mahmud (1932), Doctorul Taifun (1933), La raspantie de veacuri (2 voi., 1935). A tradus Noul Testament (1927) si Biblia, in colaborare cu V. Radu, in 1938. Publicistica sa e stransa in mai multe volume: La tarmul marii (1916), O lume noua (1919), Raboji pe bradul verde (1920), Toamne de odinioara (1924), Mangalia (1947), Oameni si ganduri din veacul meu (1955). Gala Galaction scrie biografiile lui Eminescu (1914) si Vlahuta (1944). Principalele sale traduceri sunt din Shakespeare si Anatole France. Publica in Literatura si arta romana, Moara lui Califar (1902), in Revista idealista, Copca Radvanului (1907). Cum spunea N. D. Cocea, anul biruintei sale literare este 1910, cand publica De la noi, la Cladova, in padurea Cotosmanei, Gloria Constantini, Langa apa Vodislavei. Tendinta moralizatoare a nuvelelor lui Gala Galaction urmareste hybrisul, care, prin sublimare, elibereaza si purifica, determinand catharsisul. A lasat in urma un enorm Jurnal, publicat postum in trei volume masive, intre anii 1973 si 1980. Povestire cu o structura narativa complexa, cu o subtila alternare a planurilor spatio-temporale, amintind de Sarmanul Dionis al lui Mihai Eminescu, Moara lui Califar se inscrie tipologic intr-un anume gen de fantastic, miraculos sau doctrinar, practicat de scriitorii romani pe la jumatatea secolului XX, dintre acestia remarcandu-se Mircea Eliade, Vasile Voiculescu, Gala Galaction. Sub raport narativ, atribuirea rolului de povestitor se face de la sine, printr-o voce colectiva, a memoriei ancestrale, reprezentata de torcatoarele ce spuneau povesti la sezatori, mai ales in noptile cu vreme rea. Denumirea lor este simbolica, amintind de moirele care depanau firul timpului si al destinului, asezand in cutele temporale intamplari neobisnuite, care scapa imaginatiei comune. La fel ca in povestirile lui Vasile Voiculescu insa, nu atat constructia elaborata a discursului narativ intereseaza aici, cat sceneria fantastica a textului, alcatuita dupa toate regulile genului. Spatiul actiunii este tipic pentru intamplari iesite din comua, situate la portile irealului. in preajma unei paduri stravechi se privea in iaz moara lui Califar. Se privea de cand se tinea minte in batranii satului din cealalta margine a padurii, si Califar era mos Califar din vremi uitate. Moara lui Califar devine in text un suprapersonaj, dublat de un personaj misterios si fara varsta, mos Califar, care domina, din vremi uitate, timpul intamplarilor. Personajul seamana cu Morla din Povestea fara sfarsit, de Michael Ende, avand o infatisare indiferenta la trecerea timpului ...