Miron Costin

Comparat la randul sau cu istoricul latin Titus Livius, e un povestitor evoluat, cumoscator al procedeelor naratiunii istorice. Letopisetul Tarii Moldovei de la Aaron Voda incoace, de unde este parasitu de Ureche, vornicul de Tara-de-Giosu, scosu de Miron Costinu, vornicul de Tara-de-Giosu. este, nici vorba, intai de toate, un document asupra perioadei 1594-1661, cu atat mai pretios, cu cat este unicul, dar cronica este departe de a ramane un simplu document. Miron Costin nu se margineste sa relateze fapte bazate pe istorii straine, ci pune la contributie mai ales memoria vie oamenilor, marturia contemporanilor si, adesea, calitatea sa de actor implicat in desfasurarea evenimentelor. Cronica lui Miron Costin este, in cea mai mare parte, o scriere memorialistica in care participarea autorului se face simtita la tot pasul, psihologic, afectiv, liric: O! Moldova! - reflecteaza la un moment dat cronicarul patriot- di ar hi domnii tai, carii stapanescu in tine, toti intelepti, inca n-ai peri ase lesne. Ce domniile nestiutoare randul tau si lacome santu pricine peirei tale. Ca nu cauta sa agonesasca sie nume bun ceva la tara, ce cauta desfranati numai in avutie sa stranga, carea apoi totus sa rasipeste si inca si cu primejdii casele lor, ca blastemul saracilor, cum sa dzice nu cade pre cpoaci, cat de tarziu. Nu putem sa nu remarcam totusi obiectivitatea istoricului: eu voi da sama de a mele cate scriu. Conceptiile filozofice si politce sunt aceleasi ca ale inaintasului a carui osteneala, Costin o apreciaza superlativ. Insa Miron Costin, semn al contactului cu stoicii, direct sau prin intermediul unor sciitori polonezi, cum ar fi contemporanul sau Stanislas Heraklius Luomirski, martor, in sfarsit al caderii tot mai adanci a tarii sub puterea turceasca, cat si la luptele interne care macinau Polonia pe atunci, este mai scptic. Nici talentul si nici cultura nu i-au lipsit acstui mare moldovean, contemporan cu Descartes, Boileau, Salvdor Rosa si Tassoni, dar imprejurarile erau mai mult decat ostile crearii unei culturi. Singur observa ca nu sunt vremile subt carma omului, ci bietul om subt vremi, ca pentru a scie gand slobod si fara valuri trebuieste si ca, in asfarsit, sosira aceste vremi de acmu, de nu stam de scrisori, ce de grijisi suspinuri. O clipa cugetul conicarului se indoieste chiar daca nu cumva Dumnezeu va fi hotarat tenchiu si sfarsit neamului. Insa iubirea de tara il indeamna sa insemne faptele istorice la care asista. Scopul lui era practic moralizator: ca letopisetele nu sunt numai sa le citeasca omul, sa stie ce au fost in vremi trecute, ce mai mult sa fie de invatatura ce este bine si ce este rau si de ce sa se fereasca. Memorabile sunt paginile consacrate domniilor lui Vasile Lupu si Gheorghe Stefan. Obiectivitatea istoricului se imbina cu pana romanticului cand relateaza, de pilda, nunta domnitei Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu, cu Tmus, fiul hatmanului cazacesc Bogdan Hmielnitki. Observatia este patrunzatoare ...