Mihai Eminescu, concepția despre poezie

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Ceea ce a incercat intr-un fel unic a fost sa exprime totul prin geniul sau, geniul poporului roman, printr-o lucrare neprecupetita, de proportii uriase, care trebuie, in gandul sau, sa-l faca o modesta veriga intre inaintasi si prezent. Ceea ce a izbutit a depasit si intentia sa, si, intelegera noastra. Exista in literatura noastra personalitati poetice care s-au manifestat inca de la inceput sclipitor. Este cazul lui Eminescu, cel care avea sa intrupeze, in opera sa, spiritualitatea unui neam intreg.

Ideile lui Eminescu despre arta, conceptia sa estetica nu sunt formulate in studii sistematice. Ele se regasesc, insa, in intreaga sa creatie, fie in articole, fie in poezie a caror tema e chiar arta, sau in altele cu tema diferita, dar in care se strecoara ganduri despre conditia poetului si a destinului sau. Doar cateva din aceste poezii sunt antume (Epigonii, Glosa, Oda (in metru antic), Criticilor mei), cele mai multe fiind postume, dar scrise in perioada de inceput si de mijloc a actvitatii lui Eminescu (Icoana de privoz, Eu nu cred nici in Iehova, Odin si poetul, Iambul, Numai poetul, In zadar in colbul scolii). Ca poet, Eminescu s-a situat in categoria romanticilor: Nu ma-ncantati nici cu clasici/ Nici cu stil curat si antic/ Toate-mi sunt deopotriva/ Eu raman ce-am fost: romantic. In ciuda acestei afirmatii, in creatia lui Eminescu exista si o componenta clasica, reliefata printr-o cunoastere si pretuire a artei antice, prin promovarea idealurilor de bine, frumos si adevar, prin aspiratia spre perfectiune si echilibru, prin stilul limpede, clar, armonios, reflexiv, prin ironia detasata (Glosa). Conceptia estetica a lui Eminescu este dublu modelata: de poetica romantica pasoptista (scriitorul) este, un copil al veacului, un exponent al vremii lui, un vizionar care creeaza prin forta cuvantului, o alta lume pe-asta lume de amor un titam revoltat care lupta pentru implinirea idealurilor umanitatii), dar si de filosofie sceptica a geniului solitar, contemplativ intr-o societate mediocra incapabila sa inteleaga si sa promoveze valorile: Privitor ca la teatru/ Tu in lume sa te-nchipui: / Joace unul si pe patru, / Totusi tu ghici-vei chipu-i, / Si de plange, de se cearta, / Tu in colt petreci cu tine/ Si-nteleg din a lor arta/ Ce e rau si ce e bine. ( Glosa) Eminescu aspira nu spre o arta cu procupari marunte, realista intr-un mod ingust, care sa imite natura, si nici spre una exclusiv formala, ci spre o arta care sa transfigureze semnificatiile realitatii, in care cuvantul sa exprime adevarul (pentru ca: E usor a scrie versuri/ cand nimic nu ai a spune/ insirand cuvinte goale/ ce din coada au sa sune - Criticilor mei). Adevarul artei trebuie sa fie adevarul vietii si al suferintei pe care insusi poetul le-a trait, viata fiind singurul izvor adevarat al inspiratiei.

Aparuta in, Convorbiri literare in august 1870, Epigonii este profesiunea de credinta a lui Eminescu la ...

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Mihai Eminescu Conceptia Despre Poezie
    • Referat.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
10 pagini
Imagini extrase:
10 imagini
Nr cuvinte:
4 978 cuvinte
Nr caractere:
24 346 caractere
Marime:
27.40KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Liceu
Tip document:
Referat
Materie:
Limba și Literatura Română
Tag-uri:
eminescu, poezie
Predat:
la liceu
Sus!