Poetul nostru national a vazut lumina zilei in data de 15 ianuarie 1850 la Botosani, ca fiu al caminarului Gheorghe Eminovici si al Ralucai Eminovici, nascuta Jurascu, fiica stolnicului din Joldesti. Intre anii 1858-1866, Eminescu urmeaza, cu intermitenta, cursurile gimnaziului din Cernauti. Aici, la moartea dascalului sau, Aron Pumnul, in 1866, Eminescu publica prima poezie: La mormantul lui Aron Pumnul. Tot in acelasi an, debuteaza cu poezia De-as avea in revista Familia, condusa de Iosif Vulcan, prilej cu care acesta ii schimba numele din Eminovici in Eminescu. Eminescu isi continua studiile in perioada 1869-1872, aflandu-se ca auditor extraordinar la Universitatea din Viena. Aici o va intalni pe Veronica Micle si se va imprieteni cu Ioan Slavici. Dupa revenirea in tara, functioneaza succesiv, datorita sprijinului acordat de Titu Maiorescu, in mai multe posturi: Director al Bibliotecii Centrale Universitare din Iasi, profesor suplinitor, revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui. In aceasta calitate il cunoaste pe Ion Creanga, intre cei doi infiripandu-se una din cele mai desavarsite prietenii cunoscute in istoria noastra literara.
Intre 1877-1883, ca redactor si apoi ca redactor sef al ziarului Timpul, Eminescu se impune si se distinge ca cel mai de seama dintre ziaristi. Tot acum, creatia sa atinge apogeul, prin realizarea marilor sale poeme printre care si Luceafarul si Scrisorile.
La sfarsitul lui 1883 apare primul volum de poezie, cu prefata si texte selectate de mentorul Junimii, Titu Maiorescu. Tot in acest an, poetul se va imbolnavii destul de grav si pana in 1889, Titu Maiorescu si alti prieteni ai poetului cauta sa il salveze, atat in tara cat si in strainatate. Eminescu este, asa cum au afirmat marii lui exegeti, cel mai mare poet romantic de la sfarsitul secolului al XIX-lea, si un precursor al poeziei moderne. Temele si motivele operei eminesciene, la fel ca si izvoarele, sunt diverse: natura si iubirea, cosmosul, timpul, viata si moartea, patria.
In configuratia universului poetic eminescian, distingem existenta unui raport structural intre patrie si natura ei specifica. Din acest motiv, pe plan figurativ, elementele componente, prin care se profileaza chipul patriei, apar intr-o viziune indestructibila in intreaga sa opera.
In mare parte, natura patriei, codrul si izvoarele reprezinta, in chip simbolic, patria.
Eminescu spune Ramiro Ortiz este cel mai sincer si mai autohton interpret al peisajului romanesc. Desi la varsta marilor avanturi, poetul este absorvit cu totul de dragostea de patrie.
Astfel, imaginea ei devine tot mai mult o proiectie a semntimentelor de instrainare: Cand tot se-nveseleste, cand toti aici se-ncanta/ Cand toti isi au placerea si zile fara nori/ Un suflet numai plange, in doru-i se avanta/ L-a patriei dulci plaiuri, la campii razatori/ As vrea sa vad acuma natala mea valcioara/ Scaldata in cristalul paraului de-argint, / Sa vad ce eu atata iubeam odinioara: / A ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
