Max Blecher performanța bacoviană fără plagiat

In anii 1930 isi facea aparitia in lumea literara romaneasca tanarul Max Blecher.

Opera sa, aproape ignorata de critici, este un monument atipic inchinat suferintei umane din punct de vedere al fizicului. Prins de tanar de o boala necrutatoare la coloana, Blecher va canta cu cele mai sensibile corzi vocale aceste chinuri in toate scrierile sale. In cele din urma, el va fi rapus de boala in floarea varstei: 29 de ani- ultimele sale fotografii aratand un om de nerecunoscut. Trecand peste aceste aspecte, trebuie spus ca inexorabilitatea vietii isi gaseste cele mai frumoase valente in lumea irealitatilor reale ale lui Max Blecher.

Debutul din 1936 cu Intamplari in irealitatea imediata il apropie vizibil de George Bacovia, ca mai tarziu, parcurgand intreaga sa creatie literara, sa constatam ca performanta este excelenta, fara plagiat. Sensibilitatea aparte si mai ales esenta sunt cheile de descifrare a randurilor sale. Iata ce spunea in Vizuina luminata: Ne imaginam in fiecare clipa viata si viata ramane valabila pentru acea clipa si numai pentru aceea si numai asa cum o imaginam atunci. Este acelasi lucru dar, a visa si a trai. In clipa in care se desfasoara visul, intamplarile lui sunt valabile numai pentru momentele acelea nocturne de somn, dupa cum in trairea de toate zilele, gandurile si intamplarile sunt valabile numai pentru clipa cand se petrec si asa cum le imaginam in acea clipa. Daca am incerca totusi sa credem ca faptele sunt independente de noi, este suficient ca intr-un moment tragic sa inchidem ochii si regasim o independenta interioara atat de stricata si de hermetica incat putem plasa in intunericul ei orice amintire, orice gand si orice imagine vrem, putem plasa in miezul momentului tragic o gluma, o anecdota ca si un titlu de carte sau subiectul unui film de cinematograf. De fapt, atat in constiinta autorului, cat si in cea a personajului Blecher, se da o permanenta lupta, destul de luctuoasa, intre aparenta si esenta, sau mai bine spus intre irealitatea si realitatea atat de specifice operei blecheriene.

Revenind la Intamplari in irealitatea imediata, aflam primele experiente lumesti ale sale. Cele mai importante momente sunt: indragostirea de Clara, dezolarea balciului si moartea bunicului. Apare si obsesia noroiului, ca boala imperfecta a realitatii. Stari meditative se impletesc cu ample descrieri si cu importante fire epice, conturandu-se un schelet al suferintelor umane, vazute din toate unghiurile posibile. Gandurile sale, reale sau ireale, sunt memorabile: Cuvintele obisnuite nu sunt valabile la anumite adancimi sufletesti. Poate ca moto-ul de la inceput este graitor: I pant, I sink, I tremble, I expire. (P. B. Shelley), intr-o traducere libera: gafai, tremur, ma prabusesc si ma duc. Iar daca citim cu atentie inceputul, deslusim sensul acestei proze: Cand privesc mult timp un punct fix pe perete mi se intampla cateodata sa nu mai stiu nici cine sunt nici unde ma aflu. Simt atunci lipsa identitatii ...