In cadrul evolutiei romanului romanesc, se poate vorbi de momentul Rebreanu. Prozatorul continua si adanceste cercetarea societatii romanesti, in traditia lui Nicolae Filimon, Duiliu Zamfirescu si Ion Slavici, printr-o vasta documentare si compozitite, printr-un studiu atent de analiza psihologica.
Ne aflam in fata unui scriitor obiectiv, care uimeste prin puterea de a prezenta viata in complexitatea ei sociala si psihologica.
In romanele psihologice (Padurea spanzuratilor, Adam si Eva, Ciuleandra, Jar), tema iubirii, a razboiului, a intelectualului presupun, in viziunea lui Rebreanu, miscari launtrice ce se desfasoara decis, in tacere, ascunzand patos de viata si mari conflicte dramatice. Tenacitatea taranului, strigatul de revolt al multimii infometate de pamant le descoperim in romanele sociale (Ion, Craisorul, Rascoala). Notarea minutioasa a faptelor verosimile, plasticizarea secventelor narative in cadrul marilor constructii epice, asemanatoare unor ansambluri arhitectonice, obiectivarea actiunii sunt specifice scolii realiste; astfel opera lui Rebreanu este reprezentativa pentru stadiul si modalitatile de expresie ale perioadei in care a creat.
Romancierul marturiseste ca, in actul creatiei, un rol important l-a avut, pe de o parte emotia, o anume impresia afectiva, pe de alta parte acumularea de material documentar, de cele mai multe ori din propria biografie.
...
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.