Literatura Greciei Antice - reprezentanți, opere, caracteristici

Literatura Greciei Antice

Civilizația greacă constituie leagănul civilizației moderne. Literatura antică greacă s-a dezvoltat în condițiile societății sclavagiste, apărute din orînduirea comunei primitive, bazîndu- se pe forma antică de proprietate și avînd ca formă de organizare statală orașul-stat sau polisul. În condițiile societății antice a apărut democrația sclavagistă. În polisurile democratice, mai ales în perioada înfloririi lor, personalitatea umană se manifestă într-o legătură indisolubilă și armonioasă cu colectivul polisului. Acesta e factorul de bază ce a determinat crearea valorilor artistice ale Antichității, mai ales în „secolul lui Pericle“, cînd Atena se situează în fruntea vieții sociale și culturale a lumii grecești. Printre cele mai mari realizări ale artei grecești din Atena pericleană se evidențiază monumentele de arhitectură (citadela Acropole, cu mai multe temple și sanctuare: Erechteion, Parthenon, Propilee) și de sculptură (îndeosebi statuile lui Fidias, prietenul lui Pericle), teatrul și drama (tragedia și comedia). Realizări remarcabile se înregistrează în istoriografie (Herodot, Tucidide, Xenofon), elocință (Lisias, Isocrate, Demostene), filozofie (Socrate, Platon, Aristotel).

Cele mai importante opere de la începuturile literaturii grecești îi aparțin lui Homer, Iliada și Odiseea. Celălalt mare poet al perioadei preclasice a fost Hesiod. Cele doua opere ale sale, care s-au păstrat până în prezent sunt Munci și Zile și Teogonia.

Cei doi poeți lirici mai importanți au fost Sappho și Pindar. Tot grecii au inventat și teatrul și au creat opere care sunt încă recunoscute ca fiind printre cele mai bune scrise vreodată. Dintre sutele de tragedii scrise și reprezentate în epoca clasică, s-au păstrat doar câteva piese a trei autori: Eschil, Sofocle și Euripide.

Asemenea tragediei, comedia a apărut dintr-un ritual în cinstea lui Dionysos, doar că în acest caz piesele conțineau obscenități, insulte și vulgarități. Piesele care s-au păstrat, aparținând lui Aristofan, au reprezentat un model pentru generațiile și epocile viitoare. Menandru este considerat ca fiind cel mai bun dintre scriitorii Noii comedii.

Doi dintre cei mai importanți istorici care au trăit vreodată au scris în timpul epocii clasice grecești: Herodot și Tucidide. Un al treilea istoric, Xenophon, și-a început opera, "Hellenica", de unde a terminat Tucidide, din 411 î. Hr. până în 362 î. Hr.

Cele mai mari realizări în proză din secolul al IV-lea sunt din domeniul filozofiei. Au existat mulți filozofi greci, dar trei s-au detașat de restul: Socrate, Platon, și Aristotel. În istoria gândirii umane, Platon practic nu are rivali.

Caracteristica pe perioade:

Literatura arhaică

Perioada arhaică, numită uneori preliterară sau homerică, al cărei începuturi se pierd în negura vremurilor și care se încheie prin secolele VIII - VII î.Hr. (unii autori o plasează pînă în secolul VI inclusiv). În literatura greacă domină eposul, spre sfîrșitul perioadei - lirica. Deși, tradițional, ca prime monumente ale literaturii grecești sînt considerate poemele lui Homer Iliada și Odiseea, lectura lor demonstrează că ele au fost precedate de o îndelungată tradiție folclorică, reprezentată de o mare diversitate de cîntece (de muncă, de luptă, ritualice etc.). Cîntecele eroice despre zei și faptele de vitejie ale eroilor erau interpretate de cîntăreți profesioniști, numiți aezi. A existat, probabil, o tradiție aedică multiseculară, ce a perpetuat o creație orală și improvizată contribuind la apariția cîntecelor eroice. Genul epic, reprezentat de cicluri de poeme epice și epopei, dintre care cele mai vechi sînt poemele homerice, cunoaște cea mai amplă dezvoltare. În perioada posthomerică au căpătat o mare răspîndire așa-numitele poeme ciclice (din secolele VII - VI î.Hr., care nu s-au păstrat). Locul eposului eroic îl ia așa-zisul epos didactic, reprezentat de poetul Hesiod,autorul poemelor Teogonia și Munci și zile. Începînd cu secolul al VII -lea î.Hr., eposul cedează în favoarea unui alt fel de poezie - lirică, mai adecvată condițiilor noi, generată de acestea (destrămarea comunei gentilice, apariția diferențierii sociale,conștientizarea de către om a individualității și personalității sale). Cuvîntul lirică provine de la denumirea instrumentului muzical lira și se presupune că lirica greacă veche era cîntată și se numea melos (cîntec, melodie), termenul lirică impunîndu‑se mai tîrziu, în epoca elenistică. O particularitate a vechii poezii lirice grecești este caracterul ei sincretic, legătura strînsă cu muzica și dansul, legătură care, treptat, a slăbit, pînă a dispărut. Rapsozii de mai tîrziu au început doar să recite poezia epică, inițial cîntată de aezi, în acompaniamentul unui instrument cu coarde. Ca și în cazul poeziei lirice , unele forme poetice (iambul și elegia) s-au desprins mai repede de muzică, în timp ce altele (alcătuind așa-numita poezie melică) au fost cîntate pînă în epoca elenistică. În funcție de numărul interpreților, a existat o melică monodică (monodia), interpretată de o persoană, și o alta, corală (chorodia), interpretată de un grup, de un cor. Elegia antică s-a constituit în baza prelucrării cîntecelor de jale și a bocetelor, păstrînd un apel, o chemare cu caracter de povață, către unul sau mai mulți destinatari. Elegia antică greacă, cultivată în special de Tirteu (a doua jumătate a sec. al VII -lea î.Hr.) și Solon (prima jumătate a sec. al VI -lea î.Hr.), era o adevărată lecție de curaj civic și de înțelepciune morală, abordînd o vastă tematică: apărarea patriei, proslăvirea eroismului, dragostea, datoria, onoarea, tinerețea, bătrînețea etc. Arhiloh (a cărui creație e datată cu mijlocul secolul al VII -lea î.Hr.) cultivă o poezie satirică, vehementă, demascatoare, orientată împotriva adversarilor săi, care a fost numită iamb. Ulterior, orice versuri violent satirice erau numite iambi. Poezia iambică își datorează denumirea nu numai caracterului glumeț (de la numele slujnicei Iamba care cu o glumă a făcut-o să rîdă pe zeița Demeter, îndurerată de răpirea fiicei sale Persefona), dar și piciorului de vers caracteristic, numit, de asemenea, iamb, fiind o combinare a unei silabe scurte cu una lungă. Melica monodică este reprezentată de trei mari poeți: Alceu (sf. sec. al VII -lea - înc. sec. al VI‑ lea î.Hr.), care a cultivat tema social- politică, dar și cîntecul de petrecere, îndemnînd la trăirea din plin a vieții; poeta Sapho (sau Safo), contemporana mai mică și compatrioata lui Alceu, în a cărei poezie tema principală este iubirea, descrisă ca un sentiment uman profund, ce produce bucurie, dar și suferințe; Anacreon (a doua jumătate a sec. al VI -lea) care, în locul gravității și tensiunii saphiene, cîntă desfătarea și viața ușoară, jocul de-a dragostea, bucuriile lumești, vinul, petrecerile etc. Imitatorii săi de mai tîrziu, numiți poeți anacreontici, au creat așa-numita poezie anacreontică, ale cărei tradiții s-au prelungit din Antichitate pînă în timpurile noi. Cel mai mare reprezentant al melicii corale a fost Pindar (521?- 441 î.Hr.). S-au păstrat vreo 45 de epinicii (cîntece în cinstea învingătorilor la diferite competiții), grupate după locul de desfășurare a jocurilor în Grecia antică (olimpice, pytice, nemeene, istmice). Epiniciile lui Pindar au fost numite ulterior ode (cîntece), de aceea în timpurile noi era numită odă poezia ce glorifica o persoană sau un eveniment În perioada arhaică s-a dezvoltat și proza, reprezentată prin diverse specii de proporții mai mici. De această perioadă ține și legenda despre viața și creația fabulistului Esop, căruia i se atribuie peste 400 de fabule în proză, ce au servit ca modele, ca izvoare de inspirație pentru fabuliștii de mai tîrziu.

https://www.wikiwand.com/ro/Literatura_greacă

https://www.wikiwand.com/ro/Literatura_Greciei_antice

https://www.wikiwand.com/ro/Euripide

https://www.wikiwand.com/ro/Medeea

https://www.wikiwand.com/ro/Hesiod

https://www.wikiwand.com/ro/Sappho

http://poetii-nostri.ro/sappho-poezie-poezie-id-18049/

https://www.wikiwand.com/ro/Socrate

https://www.wikiwand.com/ro/Platon

https://www.wikiwand.com/ro/Criton_(Platon)