Lacustră de George Bacovia

Lacustra este una dintre cele mai representative poezii bacoviene, in care starea naturii declanseaza prin sugestie, o stere sufleteasca depresiva, cere proiecteaza asupra naturii aceasta dimensiune psihica.

Titlul poeziei. Cuvantul lacustra din titlul poeziei are o dubla semnificatie: cea proprie referitoare la locuintele oamenilor preistorici, ridicate pe stalpi la marginea lacurilor, sic ea figurate, conotativa din textul poetic, referitoare la starea sufleteasca psihica a eului lyric, izolat in odaia sa sub apsenta anxietate nocturna a ploii interminabile.

Tema poeziei este singuratatea ucigatoare a eului lyric sunt singur amplificata gradual din tartaitul nocturn, obsedant al ploii care activeaza imaginatia, producand mutatii la nivelul psihologic: sentimentul de ssolitudine catalizeaza sub imperiul unui agent exterior, sonor, ploaia si produce o reactie psihologica al carei precipitat este spaima de moarte. Ploaia cu sonoritatea ei produce o translatie de la rational la subconstient, prin intermediul imaginarului, in timpul somnului dorm, tresar prin somn. Compozitia. In Lacustra, schema compozitionala pare mai complexa: un element exterior, natural (sunetul ploii care cade de atatea nopti) are o rezonanta puternica in sufletul eului lyric, in lumea sa interioara, aflata sub zodiac sentimentului de singuratate, simtindu-se sechestrat in propria odaie. Sunetele agresante ala ploii nocturne, amplifica sentimental de solitudine al eului lyric, in lumea sa interioara, aflata sun zodiac sentimentului de solitudine al euluiliric, dublui claustrat in gaoacea trupului si in cea a odaii. Acest agent exterior (sunetul ploii) devine un catalizator al unei reactii psihologice in acest mediu inchis, producand o senzatie la nivel tactil (cea de umed), care declanseaza spaima ancestrala a finite, depozitata in subconstient si eliberata de cenzura ratiunii. Sunetul ploii sugereaza gandul iar umedul creeaza senzatia ca este fiinta primitive inspaimantata de apele dein jur, de pericole nevazute, ghemuita intro locuinta lacustra ai carei stalpi se pot prabusi de atata ploaie.

Relatiile de opozitie si simetrie. Intre prezentul eului lyric si trecutul prehistoric al finite primitive din locuinta lacustra nu se stabileste o relatie de opozitie ci o corespondenta, o simetrie, producandu-se o translatie in timp. Odaia poetului devine locuinta lacustra primitive, eul lyric, fiinta inspaimantata de apa: patul scanduri devine spaima finite neajutorate de agresivitatea mediului, tradusa la nivelul reactiilor prin gerunziile trecand, tresarind, asteptand, precedate de un adverb al duratei tot.

Structura compozitionala se realizeaza la nivelul strofelor prin reluarea in strofa a patra a versurilor 1, 2 si 4 din strofa initiala sugerand si la acest nivel idea de incheiere, claustrare si obsesia singuratatii in cadrul pluvial. Versul al doilea nu realizeaza opozitia intre planul fizic din prima strofa ...