Lacul

Poezia Lacul de Mihai Eminescu a fost publicata pe 1 Septembrie 1876 in revista Convorbiri Literare si se inscrie in tema iubirii si a naturii.

Idila este o specie a liricii erotice in care se ilustreaza viata si dragostea manifestata in cadrul rustic, intro-o forma optimista sau idealista.

Poezia are ca titlu numele unuia din elementele cadrului natural, foarte intalnit in poezia Eminesciana, fiind un cadru feeric, potrivit pentru intalnirea cu persoana iubita. Toate celalalte elemente: nuferii, trestiile, luna, barca sunte venite pentru a imbogatii imaginea cadrului natural. Astfel cadrul iubirii romantice este, ca intotdeauna natura, o natura luxurianta, martora a unei iubiri profunde.

Tema poeziei o constituie dorinta arzatoare a indragostitului de intedplinire a iubirii, insa totul ramane un vis, intalnirea neavand loc.

Prima storfa incepe cu descrierea lacului, un loc feeric, care este albastru si incarcat cu nuferi galbeni, unde epitetele cromatice albastru si galben realizeaza imagini vizuale care sugereaza speranta si armonie, epitetele imbogatind si ele la cromatica cadrului. De la acreste imagini vizuale statice se trece la dinamica. Lacul aparand insufletit prin personificarile: Tresarind in cercuri albe / El cutremura o barca. Astfel natura preia emotia intense a poetului in asteptare iubitei.

In strofa a doua este prezentat motivul asteptarii dovada fiind verbul parc (a) folosit in repetitie: Si eu trec de-a lung de maluri / Parc-ascult sip arc-astept. Sunt intalnite si verbele la modul conjunctiv care sugereaza o actiune doar posibila: Ea din trestii sa rasara / Sis sa-mi cada lin pe piept. Poetul isi indreapta gandurile catre persoana iubita si viseaza la o iubire ideala. Astfel, iubita apare ca o imaginatie in visul poetului.

Tot ce urmeaza in strofele a treia si a patra nu este altceva decat visul de iubire al poetului, care se manifesta ca un ritual incarcat de emotia posibilei intalniri: Sa sarim in luntrea mica / Inganati de glas de ape, / Si sa scap din mana carma, / Si lopetile sa-mi scape. Verbele sunt tot la modul conjunctiv pentru ca actiunea nu este una reala, dovada fiind verbele la conjunctiv sa sarim, sa scape, sa plutim, fosneasca, sune. Imaginea vizuala sub lumina blandei lune realizata prin intermediul epitetului personificator blandei folosit in inversiune, prin care este sugerat momentul descrierii: noaptea cu vraja ei sporita. Imaginile auditive: inganati de glas de ape, vantu-n trestii lin fosneasca, unduioasa apa sune sunt realizate cu ajutorul unei metafore cu rol personificator in cazul inganati de glas de ape si cu doua epitete folosite in inversiune lin fosneasca si unduioasa apa sune cu ajutorul carora poetul sugereaza un sunet lin, domol, in deplina concordanta cu sentimentul de iubire.

In storfa finala, visul ia sfarsit si eul liric revine la o realitate trista, dureroasa. Decorul nu mai este prezentat ca ...