Ion

Romanul ION isi aduna fortele din nuvele de debut ale lui Liviu Rebreanu. Radacinile sale prinse adanc in inceputurile literare ale prozatorului. Fragmente, episoade, inrudiri si similitudini se afla risipite aici, dar ION nu este un mozaic format din piesele stranse dintr-o parte si din alta, dupa cum nici schitele si nuvelele nu erau arpegii de invatacel. Inrudirile confirma o stabilitate de interes artistic si o unitate de inspiratie. Romanul, caruia Rebreanu i-a povestit geneza ca a unui colos ce nu se putea naste, a recompus intr-o simfonie epica unica motive expuse si pana atunci pe dimensiuni reduse. Temele nuvelelor si schitelor lui Liviu Rebreanu din perioada debutului veneau imediat dupa 1900 in intampinarea marilor creatii epice de dupa primul razboi mondial: ION -1920, Padurea spanzuratilor -1922, Rascoala -1932. Liviu Rebreanu isi pregatise din vreme si isi experimentase partial marea aventura a romanului romanesc. Sondase regiunile atat de cutreierate de scriitorui samanatoristi si poporanisti in cautarea fundamentalului real al vietii, isi incercase culorile si paleta in descrieri la o scara redusa, interesandu-l, am zice, regia si distributia fiecarui personaj in parte. Nuvelistica lui Rebreanu este o lunga avanpremiera si un lung stadiu de repetitie minutioasa, dureroasa si chinuita pentru izbanda unei capodopere. Scritorul lucreaza o pagina, o scena, un instantaneu. In Ofilire, taranca Saveta prundarului prefigureaza gesturile lui Ion. Cu aceeasi piosenie, ca si cum ar atinge fata Maicii Domnului, saruta oglinda apei din raucu o sfintenie si puritate in miscare, multumindu-i parca naturii mame de bunatate si de belsug. Ion saruta descoperit glia. Saveta a pacatuit, ca si Ana cu Ion, cu baiatul popii, e parasita de el si nemai putand suporta rusinea si jignirea cand el se insoara, se arunca in bulboana iazului. Personajele sunt din cremene, categorice in hotarare, fara compromisuri, pasionate, inchise in durere, framantate de un spirit de vendeta. Toma Lotru este chinuit de gelozie si e un bolnav dostoievskian. A iubit-o pe Rafila, fata saraca in sat tinuta din mila oamenilor, dar a luat-o din dragoste, neinseland-o. Nevasta sa insa l-ar fi vrut pe feciorul umil Tanase. Ea se usuca pe picioare in averea lui Toma, iar barbatul se munceste cu gandul ca numai dragostea ei pentru Tanase nu-i da liniste in casa. Pleaca la petrecere de nunta, unde va fi si rivalul sau, manat de o pornire maladiva de razbunare si de omor, orb de patima si tremurand. Patimile se incheie prin moarte, oamenii nu se stiu tempera prin vorba. Gandul de dreptate cere razbunare, crima. Pe acest fond innegurat, L. Rebreanu si-a inceput romanul ION, o obsesie creatoare, despre care autorul va povesti ca o aducere aminte a insasi debuturile sale. Doamna Fanny Rebreanu relateaza ca prin 1914 romancierul revedea manuscrisele si datele adunate inca din 1907-1908 in Ardeal in vederea unei lucrari epice. Anii razboiului si urmatorii sfarsitului de macel ...