În mijlocul lupilor de Vasile Voiculescu

Vasile Voiculescu, poet, prozator si dramaturg, reprezentant din perioada interbelica, este autorul unei opere deosebit de originale, in care, in domeniul prozei accentul cade pe dimensiunea fantastica.

Povestirea este o specie a genului epic, de mici dimensiuni, in care accentul este pus pe intamplari si situatii, si mai putin asupra personajelor.

In opera ,,In mijlocul lupilor" se acorda importanta naratorului si actului nararii. Din punct de vedere compozitional, opera este alcatuita dintr-un fragment initial si unul final, ceea ce constituie cadrul(rama), in interiorul caruia este inserata o intamplare. Cadrul este reprezentat de interiorul unei camere unde un grup de prieteni discuta despre vanatoare, si in componenta carora se afla si naratorul care povesteste o intamplare petrecuta cu multi ani in urma, si care constituie povestirea propriu-zisa. Aceste caracteristici ale operei ,,In mijlocul lupilor" sunt specifice povestirilor in rama.

Astfel, naratorul relateaza ca pe vremea cand era judecator de pace al unui ocol rural a avut de-a face cu un personaj aparte, un om interesant ce starnea curiozitatea in a afla mai multe despre el. Este vorba despre un om supranumit Luparul, care participa la intamplarile narate de povestitor si care constituie personajul principal al operei.

Povestirea intamplarilor este de dimensiuni mici si se face folosind ca modalitate principala de realizare a operei naratiunea la persoana I, intrucat naratorul participa la intamplarile narate. Povestitorul relateaza astfel o intamplare imbinata foarte mult cu fantasticul, o aventura care oscileaza intre fabulos si real, pe care o traieste alaturi de Lupar. Totul incepe in noaptea Sf Andrei, cand Luparul si naratorul pleaca impreuna intr-un loc anume, pentru ca cel dintai sa-i arate povestitorului ,,mestesugul sau la lupi", mestesug ce consta in capacitatea acestuia de a intelege graiul lupilor si de a putea trai impreuna cu acestia. Naratorul asista la o scena ce-i marcheaya existenta, caci Luparul intr-adevar avea darul de a se intelege cu lupii, ba chiar mai mult, de a-i stapani. Pe parcursul reprezentatiei, pe care Luparul o tine, povestitorul este buimacit si zapacit, cand la un moment dat cade din tufanul crenguros in care era suit impreuna cu Luparul, insa spre fericirea sa, Luparul parca zboara si-l prinde pe aceste inainte lupilor. Pentru povestitor, totul pare ca un vis a doua zi dupa intamplare, insa durerea gleznei raniteeste dovada ca totul a fost realitate. Astfel, tema operei este superstitia ca exista oameni care se pot transforma temporar in lupi.