Imagini ale corporalității

Hortensia Papadat-Bengescu este prima noastra scriitoare care a coborat in adancul subconstientului, al psihanalizei, care a corelat efectivele vizibile la suprafata sufletului uman cu procesele obscure de la nivelul solului fiziologic, combinand talentul imaginativ cu rigoarea observatiilor unui clinician si realizand paradoxul ,,subiectivitatii obiective" din romanele ei. Finetea si exactitatea analizei psihologice, explorarea celor mai ascunse zone ale sinelui, descrierea formelor frustrarii si a celor compensatorii provocate in psihic, surprinderea concomitenta a maladivului in sufletul si in corpul omenesc sunt tot atatea caracteristici ale operei autoarei romane, care au sincronizat-o, totodata, cu literatura europeana si universala, mai ales Marcel Proust, James Joyce sau Virginia Woolf.

In ,,Arta prozatorilor romani", Tudor Vianu sesiza tocmai dublarea scriitoarei de ochiul unui clinician: ,,care stie ca orice suferinta a corpului este si o boala a sufletului, un principiu al disolutiei morale, urmarite cu neindurare, obiectiv si exact" . In literatura nationala, ea a introdus sintagma devenita celebra, de ,,trup sufletesc", dorind sa arate ca biologicul nu poate fi separat de spiritual si ca ceea ce se intampla in eul complex al personajelor poate fi la fel de palpabil ca si substanta materiala a corpului.

Mereu criticii au constatat ca personajele din nuvelele Hortensiei Papadat-Bengescu sunt reflectia propriei persoane care tinde sa intrepatrunda fictiunea (prin personaje) cu realitatea (propria-i persoana). In paginile autoarei, prin confesiunile sale epistolare si memorialistice se creeaza un joc ce penduleaza intre sinceritate si disimulare. In ,,Autobiografia" intocmita in 1930-1931, la cererea lui G. Calinescu (publicata in 1937), prozatoarea isi aminteste cum evoluase in anii ,,de paradis al Institutului de studii liceale", in ,,profesiunea clandestina" a ticluirii de ,,compozitii" pentru colege. Imprejurarea o va conduce catre un exercitiu al retoricii confesiunii, ,,nevoia de a nu fi recunoscuta imi ingaduie a-mi schimba stilul, deci a gasi pe al meu fara delimitari - mai e placerea de a vorbi liber sub masca" . Combinatia intre indrazneala si timiditate o obliga pe autoare sa-si dedubleze sinceritatea cu disimularea, mergand pana la iluzia ca actul disimulat poate tine locul celui real, trairea reala cedand in fata celei fictive.

Toata proza Hortensiei Papadat-Bengescu nu este decat o lunga destainuire a ,,femeii din fata oglinzii", o depozitie sincera, fiind totusi trecuta prin diverse filtre disimulante. Intreaga literatura a autoarei noastre este ,,subiectiva", efectele de obiectivitate din anumite perioade ale ei decurgand din anumite optiuni privind punerea in pagina. In perioada primelor volume predomina persoana intai, a ,,marturiei direct", pe cand dupa aceea se instaureaza persoana a treia, asa zicand ,,balzaciana". Insa succesiunea nu este ,,in realitate" atat de riguroasa si nu corespunde unei transformari a substantei, ci uneia a formelor. Astfel se schimba retorica si nu fondul. Autoarea devine ,,marea europeana" autoarea romanelor socotite ,,obiective" in epoca. Prozatoarea si-a lasat o serie de scrisori intuitive in ceea ce priveste felul sau de a trece de la o solutie la alta. La 19 februarie 1914 marturisea: ,,Acum insa, chiar cand uneori scriu la persoana a III-a, e o operatie facuta in urma: cand compui ca sa ma incalzesc bine de ce am de spus trebuie neaparat sa ma adresez direct cuiva real sau inchipuit, sa ma alipesc, sa zic Eu ... Tu ...".

Fecioarele despletite (1926) este primul volum al ciclului romanesc al Hallipilor, un roman experimental avand ca suport teoriile lui Sigmund Freud - dupa cum au afirmat voci din randul publicului receptor. Hortensia Papadat-Bengescu implinise deja patruzeci si trei de ani cand a publicat acest roman, in anul 1926. Mini este personajul-reflector care este prietena celorlalte personaje si care viziteaza pe rand casa membrilor familiei Hallipa, studiind relatiile dintre personaje si modificarile care intervin in aceste relatii. In momentul in care Mini viziteaza familia lui Doru Hallipa, la mosia din Prundeni, observa disputa dintre cei doi soti, Doru si Lenora, cauzata de fiica provenita dintr-o relatie extraconjugala. Mika-Le constituie un dublu motiv de disputa al: pe de-o parte, este un motiv de remuscare pentru Lenora fiindca isi inselase barbatul, iar pe de alta parte, fiind imorala si fara scrupule, Mika-Le a determinat ruptura logodnei dintre sora ei vitrega si un print, Maxentiu. Acest fapt va produce ruptura dintre Lenor si sotul ei si ea se va interna la sanatoriul Walter. Cealalta fiica, Elena, va accepta o casatorie conventionala cu George Draganescu, om de afaceri bogat, insa de origine sociala modesta. O data cu aceste schimbari din viata familiei

1. Papadat-Bengescu, Hortensia - Autobiografie, in Adevarul literar si artistic, an. XVIII, seria a III-a, nr.866, 11 iulie 1937;

2. Papadat-Bengesu, Hortensia - Opere, vol. III, Bucuresti, Editura Minerva, 1973;

3. Scrisori catre G. Ibraileanu, editie ingrijita de M. Bordeianu, Gr. Botez, I. Lazarescu, Dan Manuca si Al. Teodorescu, prefata de Al. Dima si N. I. Popa, vol. I, Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1966;

4. Vianu, Tudor - Arta prozatorilor romani, Editura Albatros, Bucuresti, 1977.