Iarna

Pastelul este o specie a liricii peisagiste, in versuri, in care este descris un tablou de natura, prin intermediul caruia autorul isi exprima direct anumite stari afective.

In lirica peisagista a lui Vasile Alecsandri sunt celebrate toate anotimpurile anului. Dintre acestea, cel mai mult il impresioneaza iarna, cand viscolul, crivatul si ninsoarea devin expresii al fortei cosmice dezlantuite.

Poezia Iarna este un pastel, in care sunt descrise trasaturile anotimpului hibernal, ale zapezii. Cadrul prezentat este maret, fascinant, privit de autor de la cele mai mari inaltimi.

In prima strofa, autorul inregistreaza semnele iernii, care vine din intensitatea inaltimilor ceresti, parca de pretutindeni. Forma nearticulata a substantivului vazduh largeste limitele vizuale ale cadrului, care tind spre infinit.

Inversiunea sintactica din primul vers cumplita iarna face din acest anotimp o expresie a puterii cosmice nestapanite.

Primele doua versuri au un caracter metaforic si evidentiaza caracteristicile iernii, care este personificata, apare ca o fiinta inspaimantatoare. Adjectivul cu valoare de epitet cumplita accentueaza aceasta idee. Norii sunt comparati cu lungi troiene calatoare, iar fulgii zbor asemeni unui roi de fluturi albi. In strofa a doua, efectul artistic al repetitiei Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara consta in sugerarea ideii de ninsoare uriasa, continua, asemeni unui nou potop biblic. Curegerea ii anuleaza pana si timpul, uniformizandu-l. Abundenta zapezii reiese din repetarea verbului ninge si a adverbelor ziua, noaptea, dimineata asezate in enumeratie.

Comparatia Soarele rotund si palid se prevede printer nori/Ca un vis de tinerete printre anii trecatori este o constructie in care soarele, un termen concret, este comparat cu visul, un termen abstract. Visul de tinerete insumeaza mai multe sensuri: un vis poate fi frumos, trecator, fiind o iluzie; primavara tineretii trece, batranetea este iarna pustie.

Primul vers din strofa a treia Tot e alb, pe camp, pe dealuri, imprejur, in departare este o enumeratie prin care autorul descrie intreaga intindere acoperita de zapada, atat in plan apropiat, cat si in plan departat.

Invadat de albul zapezii, sufletul omului traieste spaima golului, ca si cand s-ar fi intors in prelume: spatiu cunoscut devine intinderea pustie, fara urme, fara drum. Strofa a patra constituie o intoarcere la realitate, peisajul se umanizeaza: soarele straluceste in timp ce o sanie usoara trece peste vai si in vazduh se aud cum rasuna voios clinchete de zurgalai. Metafora oceanul de ninsoare contribuie la accentuarea ideii de spaima a golului. Ninsoarea de la sfarsitul lumii devine un spatiu mirific, cu un soare stralucitor.

Abundenta zapezii se deduce din sintagmele: fluturi albi, umeri dalbi, oceanul de ninsoare, norii de zapada. Desi eul liric nu-si face simtita prezenta prin marcile sale obisnuite (persoana I a pronumelui sau ...