Iarna

1. In lirica peisagistica al lui Vasile Alecsandri sunt celebrate toate anotimpurile anului in curgerea lor lenta. Dintre acestea cel mai mult il impresioneaza iarna cand ninsoarea, viscolul si crivatul devin expresii ale fortei cosmice dezlantuie (Iarna, Mezul iernii, Gerul) Criticul literar Titu Maiorescu aprecia ca pastelurile lui Alecsandri constituie cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri o podoaba a literaturii romane indeobste. 2. Titlul poeziei e simplu fiind alcatuit dintr-un substantiv comun la singular si articulat enclitic. Acest titlu constituie chiar denumirea anotimpului descris pe care poetul il priveste cu spaima, dar si admiratie.

Aceasta structura ar putea sugera ca dincolo asprimea naturii hibernale viata isi continua neobosita ei curgere.

b) Descrierea iernii Ca tablou schimbator din care ochiul poetului selecteaza o diversitate de privelisti (goana norilor pe cer; caderea fulgilor; ninsoarea potopitoare; aparitia soarelui; clinchetul clopoteilor). Descrierea naturii ofera imaginea unor spatii nesfarsite apartinand atat comicului cat si teluricului.

In prima strofa ne este prezentat planul cosmic si poetul inregistreaza semnele iernii care vin din intensitatea inaltimilor ceresti parca de pretutindeni; aici forma nearticulata a substantivului vazduh largeste limitele vizuale ale cadrului ce tind spre infinit.

Inversiunea cumplita iarna face din acest anotimp o experienta a puterii cosmice nestapanite. Imaginea norilor e comparata cu lungi troiene calatoare in timp ce fluturii plutesc in aer asemeni unui roi de fluturi albi. In primele doua strofe, cuvantul tara apare de doua ori (mereu intr-o personificare): Rspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi si Ca o zare argintie se imbraca mandra tara. De mare forta e adjectivul dalba care e si-n colinde, asumand sensul de puritate, gingasie, vechime si sfintenie.

Strofele doi si trei sunt subordonate planurilor teluric si cosmic (legate prin potopul de ninsoare ca-ntr-un sfarsit de lume Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iarasi). Invadat de albul zapezii sufletul omului traieste spaima golului ca si cand s-ar fii intors in prelume: Spatiul cunoscut devine Intindere pustie, Oceanul de ninsoare, Imens si desert. In cele trei strofe mentionate tabloul se constituie la limita dintre iluzie si realitate: soarele palid; fulgii se aseamana cu fluturii; plopii par a fi fantome; satele sunt pierdute sub un val de fum.

Strofa a patra este o intoarcere in realitate: soarele straluceste iar sania care rece peste vai imprastie in jur voiosul sunet al clopoteilor.

c) Relatia dintre titlu si continut se realizeaza si cu mijloace artistice: Epitete (fluturi albi, umeri dalbi, soarele rotund si palid); Comparatii (ca fantome albe plopii insirati se pierd in zare); Metafore (Oceanul de ninsoare) si altele.

...