Humulești leagănul copilăriei

Ion Creanga este unul dintre marii clasici ai literaturii romane care alaturi de Eminescu, Caragiale, Slavici, a inscris literatura romana in circuitul valorilor literare universale. E unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti scriitori, un foarte talentat povestitor.

Opera de maturitate, Amintiri din copilarie nu constituie numai o stralucita evocare a unor intamplari specifice, de altfel universul colpilariei de la tara, ci si o remarcabila monografie a satului de munte din anii 1840 1860. Evocarea satului debuteaza cu rememorarea copilariei prin prisma primelor imagini pe care si le aminteste acum adultul Creanga : stalpul hornului unde lega mama o sfoara cu motocei la capat prichiciul vetrei cel humuit cuptoriul si alte jocuri si jucarii pline de hazul si farmecul copilaresc. Dar pentru autor Humulestiul nu inseamna numai locul nasterii, ci un adevarat centru al lumii, al intregului sau univers, copilaria insasi. De aceea, inca de la inceputul primei parti, povesteste cu mandrie despre acest sat mare si vesel care nu este oricare altul, este satul lui, leaganul varstei celei fericite, un univers al fericirii caracterizat prin voie buna si lipsa de griji. Astfel, intr-un asemenea orizont existential in care toate ii mergeau dupa plac, fara leac de suparare, copilul are sentimentul satisfactiei depline pe care o retraieste si la maturitate parca-mi salta si-acum inima de bucurie ! si, Doamne, frumos era pe atunci de parca era toata lumea a mea.

Desi satul este infatisat ca o asezare arhaica, pastrator al unor datini si obiceiuri stravechi, la inceputul partii a treia scriitorul precizeaza ca nu-i un sat laturalnic, mocnit si lipsit de privelistea lumii ca alte sate , el ramanand insa o oaza de frumusete si moralitate desavarsita, plin cu gospodari unul si unul, cu flacai voinici si fete mandre care stiau a invarti si hora, dar si suveica. Rememorandu-si plecarea la Socola, Creanga scria : Cum nu se da scos ursul din barlog, taranul de la munte stramutat la camp si pruncul dezlipit de la sanul mamei, asa nu ma dam eu dus din Humulesti in toamna anului 1855, cand veni vremea sa plec la Socola. Despartirea de sat, de data aceasta pentru o perioada mai lunga, poate pentru totdeauna, este atat de dureroasa incat provoaca in sufletul tanarului de saisprezece ani o adevarata suferinta, sporita de faptul ca de-acum era si el holtei, gata sa ia parte la toate bucuriile si petrecerile specifice varstei. Legat prin mii de fire de locurile natale, lui Nica ii este cu atat mai greu sa-si paraseasca satul, cu cat acolo erau parintii, fratii si tovarasii de joaca si intreaga comunitate humulesteana. Locurile parintesti sunt asociate totodata cu aparitia primelor iubiri, care ingreuneaza si mai mult despartirea ce va avea loc. ( Si dupa ce jucam cat jucam, furam cate-un sarutat de la cele copile sprintare). Evocarea nostalgica a peisajului se face cu un deosebit lirism, care ...