Hanul ca motiv literar

Moara cu noroc de Ioan Slavici, La hanul lui Manjoala de Ion Luca Caragiale, Hanu Ancutei de Mihail Sadoveanu

Hanuri presadoveniene sunt hanurile lui Slavici si Caragiale, unde se intampla ceva, chiar daca in inchipuirea personajelor principale, dar prin recurenta, hanul devine o tema literara o data cu Sadoveanu. La Caragiale si mai ales la Slavici asistam la un joc intre real si ireal in care obsesiile subconstiente, predispozitia spre superstitie si confuzia intretinuta de o vreme potrivnica creeaza si intretin impresia supranaturalului: un subconstient apasat de ,,banii agonisiti pe nedrept", la Slavici, si un personaj atras de farmecul feminin real al hangitei, la Caragiale.

Hanul de la Moara cu noroc este un loc al violentei, al crimei si al pierzaniei. Personajele principale ajung la concluzia ca trebuie sa paraseasca spatiul inchis al orasului. Ghita nu-si mai doreste sa fie cizmar, ci vrea sa devina hangiu, in ciuda sfaturilor soacrei care si-ar dori ca ,,omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit". Hanul, spatiu inchis (al linistii si al iubirii familiale), se deschide pentru a patrunde in el diversi calatori, printre care si Lica Samadaul. Prin cinismul si hotararea cu care isi impune deciziile, el exercita asupra celorlalte personaje o influenta sacaitoare la inceput si apoi o dominatie fascinanta si inrobitoare. Intuieste punctul slab al lui Ghita si il determina treptat sa cedeze dislocandu-l sufleteste de familie si transformandu-l intr-un strain dominat doar de putere, de castig.

Lica Samadaul exercita asupra lui Ghita o vraja ametitoare. Mai intai, Ghita incearca ascunderea legaturii cu Samadaul, incalcand astfel codul familial la care de buna seama consimtise. Obisnuindu-se apoi cu complicitatea, Ghita devine ursuz, sufera de mania persecutiei si traieste o stare de anxietate cu repercusiuni dramatice asupra armoniei familiale de pana acum. Cumpara pistoale, caini si angajeaza o sluga. Isi pierde sensibilitatea si dragostea fata de Ana, rasul lui candid devine un zgomot nefiresc. Vazand motivul alunecarii sale, el ii propune Anei sa plece, dar in acelasi timp realizeaza ca e neputiincios.

Din slabiciune, Ghita ajunge la duplicitate, pozand in om cinstit, dar consimtind la furturile lui Lica. Aceasta echilibristica nu poate dura prea mult si declinul lui Ghita atrage dupa sine si decaderea morala a Anei si convertirea batranei. Ghita, desi sufera cand Ana simte placerea jocului alaturi de Lica, nu intervine pentru ca nu se poate opune omului gratie cui isi inmultise considerabil averea. Dupa ce-l face dependent, Lica refuza sa-l ia pe Ghita partener, aratandu-i si reprosandu-i slabiciunea pentru Ana. Intaratat, Ghita se decide sa-l piarda chiar cu pretul propriei vieti. Are dorinta de a fugi din calea lui Lica, iar alteori se gandeste sa plece, chiar cu banii lui Licva, in noaptea de Pasti. Ghita il demasca pe Lica lui Pintea, fiind laudat de acesta pentru taria de caracter de care da dovada, folosindu-si nevasta drept cursa pentru intentia de a-l prinde pe Lica. Ghita isi ucide apoi nevasta adultera, linistind-o mai inainte prin declaratia ca-i e draga si o va omori fara s-o doara. Lica Samadaul isi zdrobeste singur capul de un stejar uscat si astfel furtuna izbucnita in noaptea de Pasti coincide cu eruptia infernala a patimilor si cu deznodamantul acestora.