Opera lui Mihail Sadoveanu, Hanu-Ancutei, inclina spre timpul mitologic, vorbind in numele intregului popor, transmitand nostalgie, tristete blanda pentru timpuri in care au trait oameni indemanatici, spirituali, iuti si indragostiti de vitejii. Diferentele dintre planul real si cel al visului se intrepatrund.
Scrisul sadovenean se situeaza intre real si mitic. Sadoveanu isi plaseaza eroii in jurul unui foc sau a unei mese imbelsugate si acestia spun povesti, isi deapana firul amintirilor, povestesc legende.
Natura si cadrul rustic sunt nelipsite din opera sa. Firea oamenilor este tacuta, inchisa, inabusind dureri, umilinte sau nedreptati nemeritate.
Natura si hanul sunt umanizati, hanul devenind un personaj, care exprima tristete, mahnire, instrainare, singuratate si oboseala. Acesta, cu atmosfera sa de siguranta, ofera un refugiu atat in plan fizic, cat si moral calatorilor care poposesc aici. Este confidentul lor sub zidurile sale groase de cetate adapostind povestea celora care se destainuie. Hanul reprezinta in miniatura Moldova dintotdeauna, Moldova oamenilor simpli, cu obiceiuri arhaice, cu intamplari care se perinda dupa anume date calendaristice. (Ion Rotaru) Atmosfera din han este simulanta: Odata patruns in acest mediu, personajul lui Sadoveanu se simte legat de han pe vecie. Acesta devine un loc de spovedanie al sufletului sau.
Comisul Ionita declara: Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acela al Ancutei nu era han - era cetate. Avea niste ziduri groase de ici pana colo si nist porti ferecate cum n-am vazut in zilele mele. In cuprinsul lor se puteau oplosi oameni, vite si carute si nici habar n-aveau din partea hotilor. Hanul este o legenda.
El a existat in realitate si avea faima in trecut. Ruina lui a staruit pana acum vreo zece ani, iar partea cea mai importanta a hanului Ancutei, pivnita, a ramas asa cum era odinioara, dar pustie si adormita ca sub un abur de legenda.
Ancuta cea tanara impodobeste hanul cu prezenta ei, fiind sufletul acestuia si emana farmec si voiosie: umbla ca un spiridus incolo si incoace, rumana la obraji cu catrinta in brau si cu manicile suflecate impartea vin si mancari, rasete si vorbe bune. Glasul ei este asemanat cu un cantec dulce de unul dintre povestitori. Simplitatea fireasca a gesturilor si vorbelor sale este incantatoare.
Ea nu se implica direct in nici o imprejurare, participand insa afectiv prin reactii sufletesti spontane. Coloreaza, nuanteaza si invioreaza povestirile celorlalti prin repliciscurte si precise: hangita a intors spre batran ochii ei aprigi cu un glas pripit: -Cand ai vazut intai balaurul, mos Leonte! Ancuta este un personaj symbolic, care intregeste imaginea hanului. Batranii isi doresc anii tineretii inapoi cand o privesc. Din acest motiv, calatorii se intorc cu gandul in trecut: veseli sau nostalgici, Ei impartasesc cu ceilalti experiente de viata, creandu-se astfel o legatura si o prietenie stransa intre drumeti, mediate de insusi ...
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.